Pagină albă, pagină
scrisă,
vină degrabă,
lasă-te cuprinsă,
te arată privirii,
lasă-te atinsă,
ascultă-mi rostirea,
lasă-te învinsă,
iubeşte-ţi menirea,
lasă-te convinsă!
Pagină albă, pagină
virgină,
deschide-ţi cuprinsul
spre semn ce alină,
lasă-ţi aplecarea
spre semn de duzină,
cuprinde-ţi întinsul
spre semn de grădină,
iubeşte-ţi menirea
spre semne de mină!
Pagină albă, pagină
aurie,
este în tine chemare
din pruncie,
zâmbeşte în slova
ta chemare-n pribegie,
se rostuieşte-n tine
chemare stihie,
iubire de menire
chemată să fie...
Pagină albă, pagină
însetată,
tu eşti fire de viaţă
în simţire adunată,
adiere de esenţă
spre simţire îndemnată,
foşnet de vorbă prin
simţire purtată,
iubire a menirii prin
simţire alintată...
Pagină albă, pagină
scrisă,
vină degrabă,
lasă-te cuprinsă,
te arată privirii,
lasă-te atinsă,
ascultă-mi rostirea,
lasă-te învinsă,
iubeşte-ţi menirea,
lasă-te convinsă!
Pagină goală
Pagină goală
tu eşti scrisă sub
chip zarificat,
te laşi cuprinsă de
semne care atrag
şi eşti atinsă de
tot ce este vag...
Deschisă spre semne
de mină
ieşite la lumină,
sub întinderea
hârtiei,
te pierzi mereu în
supoziţii
şi în orizonturi de
grădină
cultivate cu multe
propoziţii...
În tine este chemare
spre rostire de
slovă-n pribegie
căci tu zâmbeşti
spre jocuri
cântate din pruncie
şi ajungi mereu solie
prin versuri care vor
să fie...
Tu eşti fire de
esenţă
spre invocare adunată,
prin foşnet de vorbe
iubite de îndată;
tu te laşi mereu
purtată
spre devenire
consumată...
Stai deci fără grabă
şi lasă-te atinsă
de semne,
de urme de simbol,
de meniri străine
mişcării gândului
cel gol!
Scrierea
Chemare spre zbor îţi
sunt eu ţie,
zâmbetul tău spre
mine vine să adie;
se oglindeşte-n tine
dorinţă ca să vie,
iubire de îndulcire
ce este ca să-ţi fie...
Foc de viaţă eşti
tu spre citire iscată,
ispită de plăcere
spre trăire înfocată,
timp de şoapte prin
vrajă înfierbântată
şi dor de fiinţă
din jar scăpărată...
Întinde-ţi deci
abisul prin mişcare divină,
îndeamnă-ţi
cugetarea spre gest fără vină,
dezveleşte-ţi chipul
cu un sărut de lumină
şi întâlneşte-mi
privirea spre scriere senină!
De ai fi încredinţată
dogmei şi fixă în context
pe tine vorbă lăudată
te-aş trimite la penitenţă:
dar din grijă ce-ţi
port spre a nu te pierde în text
sunt atent să nu fii
amăgită de nici o abstinenţă.
Vorbeşte deci şi
spune mereu ce se cade,
vorbeşte acum şi
glăsuieşte tot ce trebuie rostit,
fiindcă tu eşti
menită precum focul ce arde
să fii stinsă doar
prin dorul cu împlinire amăgit.
Dorinţei care în
tine se încrede spre formulare
tu îi promiţi
soluţii rapide şi rezolvări clare
şi apoi o tot duci cu
vorba spre amânări viitoare
şi-o iluzionezi cu
speranţe spectral-înşelătoare...
Şi ea se lasă şi
azi de tine amăgită,
nu fiindcă e naivă
şi nici că ar crede în clipă,
ci pentru că din
esenţa ta proiectată peste lume
iese mereu reînviată
uitând că nu are nume...
Nu din dor de amăgire
îşi trage dorinţa putere,
nu din păcăliri
inocente se naşte destinul de drum,
ci din iubire de luptă
între răsplată şi durere
îşi ia viaţa sevă
când ea renaşte ACUM...
Gândirea e un vis
şi cugetarea visare,
un salt iluzoriu peste
abis,
o ademenire mereu
amăgitoare.
Precum visul se
aşterne
peste ale nopţii
himere
gândirea doar pare că
cerne
între slăbiciune şi
putere.
Asemeni visului ce se
destramă
dimineaţa la trezire
şi gândul zilnic se
înramă
doar în lumini spre
prăbuşire.
În vis e o lume
rătăcitoare
prin fragmente de
viaţă imaginate.
În gând e o fire
grăitoare
de intenţii şi
sensuri mereu amânate.
Prin vis răsare
întâmplarea
regină peste al său
destin.
La fel apune şi
gândirea -
clipindu-şi vorba din
senin.
Gândirea e un vis
şi cugetarea visare,
un salt iluzoriu peste
abis,
o ademenire mereu
amăgitoare.
Definim perdele de
fum:
aducem sub semnul
finitudinii
tablouri semi-reale
de ceasuri reduse la
părţi
prin timpul închipuit
statuie.
Privim spre
trandafirii tăiaţi
din spaţiile lor spre
viaţă îmbietoare;
ne complacem în
ucideri prin decupare,
în trunchieri de
situaţii,
în proiectări
iluzorii de sensuri parţiale,
spre lumini şubrede,
spre încântări de
vorbe amăgitoare...
Ne ducem cu gândul
din aproape în
aproape
şi unim forţat
cuvintele în linie
spre a executa brutal
prin definiţie
realităţi
neîmpărţite şi de neîmpărţit:
esenţe nedivizate
doar în Întreg
întruchipate...
Facem icoane
din alăturări
întâmplătoare de cuvinte
şi ne închinăm
penibili la sfinte definiţii,
uitând intenţionat
că viaţa nu trăieşte
din cuvinte
şi nu se revelează
pe sine în propoziţii:
Uităm de noi –
ne pierdem în vorbe
naiv - ameţitoare,
suntem pribegi prin
gând,
prin forme veşnic
trecătoare...
Căutăm iluzii în
perdele de fum,
ne amăgim prin
definiţii rostite-n decupare,
trăim în ceaţă şi
în scrum,
iubim un cer de
sensuri născute la întâmplare...
Privim iluzii ascunse
prin fum,
ne încântăm cu
vorbe amăgitoare,
trăim în ceaţă şi
în scrum,
iubim o lume de
sensuri născute-n repetare...
Dorim iluzii
înălţate-n fum
unindu-ne spontan cu
esenţe trecătoare,
trăim în ceaţă şi
în scrum,
iubim o viaţă de
sensuri născute-n întrebare...
Aprobăm iluzii
înrămate în fum,
ne închinăm la forme
fără de chemare,
trăim în ceaţă şi
în scrum,
iubim un loc de
sensuri născute-n imitare...
Izbăvim iluzii
pierdute în fum:
ne jucăm cu repetiţii
trăite spre uitare
trăim în ceaţă şi
în scrum,
iubim un timp de
sensuri născute-n amânare...
Nu căuta definiţii
de aur,
blocate cumva magic în
eter.
Nu căuta naiv sensuri
definitive
şi nu te uita după
absoluturi conceptuale,
după repere fixate
cumva verbal în etern,
căci toate ipostazele
lumii sunt doar relative
şi tot mirajul vieţii
stabile este efemer!
Nu te gândi că este
totuşi, undeva anume,
o bază insolubilă,
un fundament de piatră,
un liman de odihnă,
pentru a vieţii infinite nume...
Nu este nicăieri,
nicicum, niciunde o atare glastră
ce să conţină în
sine o floare cu unice cutume.
Nu te amăgi cu
sensuri unice spre îndreptare
şi nici cu orientări
naive prin fumuri evidente:
viaţa nicicând nu-i
limitată de o definiţie „tare”...
Ea nu e restrânsă la
fulguiri de logos stridente
şi nici la
raţionamente ce-şi uită de hotare...
Fii prin urmare peste
tot şi-n toate
precum e viaţa
deschisă dincolo de sine
şi aminteşte-ţi
mereu că propoziţiile-s limitate,
chiar botezate
„definiţii” atunci când uiţi de tine,
lăsându-te convins
de margini nespus controversate...
Adaptând raţiunea
schemelor de limbă
spre revelarea unei
simplificări de complexitate
descoperim inevitabil
că totul se schimbă,
că adevărul se naşte
în limite obscur delimitate.
Datele înţelese ca
fiind fundamentale
sistemului de variaţii
ideatice luat în considerare,
enunţat prin
definiţii şi delimitări conjuncturale,
devine irelevant în
alte contexte de interpretare...
Convingerea atingerii
unor repere obiective
nu poate fi decât
temporar – fragmentară:
ea nu are consistenţa
unor temeiuri justificative
şi nici adecvare
indubitabilă la o intenţie totală...
În relativ se zbate
teoria esenţelor de lume...
În timp potrivit
enigmatic prin cazuistici aleatoare
se tematizează
concepte de consistenţa unor glume
şi se împrejmuiesc
cu aţă abisuri infinit revelatoare...
Adaptând raţiunea
schemelor de limbă
spre revelarea unei
simplificări de complexitate
descoperim inevitabil
că totul se schimbă,
că adevărul se naşte
mereu în limite obscur delimitate...
Sensul ultim
are pe limba sa de
înfăţişare
ceva putred,
ceva cu miros
de compromis
abominabil,
căzut din context
forţat cu levierul,
argumentat în faţa
naivităţii
prin glas de
necesitate şi inevitabil.
E un miros de minciună
şi ipocrizie
în sensul afirmat
în chip dogmatic
ca unică instanţă
de orientare
pentru jocul lumii
în regia ei de teatru
lunatic.
Se simte de departe
ceva îndoielnic,
simptomatic,
precum senzaţia
înţepătoare
a unui drum înfundat,
în tot ce emană
aere de ultimatum
prin sensuri
înghesuite
fanatic
pe un făgaş strâmt,
unilateral
dezvoltat...
Vorba poate zice „da”,
vorba poate spune
„nu”;
se poate arăta
concluzivă,
dar poate fi şi
evazivă;
se poate pe sine
afirma,
dar se poate şi nega:
ea este definitivă
doar pentru mintea
naivă...
Nume formale
Aprinse prin lumini
temperate cu umiditate
se întemeiază în
sensuri mereu originale
existenţe veşnic
aflate în adevăruri forţate
prin polisemii de
gesturi cu nume ireale...
Urcate prin cultură
de concepte desfrunzite
insistă în minte
spre instigări superficiale
cuvântări purtate
prin adevăruri adormite
de polisemii de
gânduri cu nume formale...
Căutând rătăcitoare
prin cuvinte fortuite,
se pierd prin spaţii
şi clipe de combinări duale,
vieţi filosofate prin
absenţe nedescoperite
în polisemii mascate
sub nume tradiţionale...
Surprinse prin texte
colorate cu neclaritate,
prin vorbiri legate în
scrieri pur ornamentale,
se arată decise spre
imprecizii generalizate,
polisemii de
discursuri cu nume accidentale...
Polisemii metafizice
Coloane roşii de
focuri în iarnă aprinse
aduc lumină firii şi
stimulent de vise,
încălzindu-i inima
vocii sale uscate
cu şoapte umede spre
viaţă marcate...
Plutesc peste
privelişti de haine dezgolite
vederi de substanţe
formale spre gânduri tocite
şi saltă în chip de
nuanţe mental - concentrate
scări ce urcă spre
niciunde prin amăgiri furate...
Se pierd pe ele în
concepte veşnic neatinse,
absoluturi sonore fără
indicaţii precise,
formalisme de limbă
cu trimiteri neclare
spre polisemii de
adrese cu numere ireale...
Par că spun ceva
aceste metafizici formalizate
ale vieţii filosofate
prin tehnici de rătăciri mentale,
dar pe drumul lor amar
nu e decât deşert -
forme fără cântec,
emoţii spuse în mod incomplet...
Metafizica - cuvânt
Metafizica vieţii se
oglindeşte închipuită
în teorii formale
crescute-n cuvinte
conexate logic cu o
raţiune lovită
de apucături
subiective subtil convertite.
Degajată iluzoriu de
grija evidenţei
ea se pierde pe sine
în vorbe aiurite
numite pompos concepte
ale existenţei
mascate prin rătăciri
abstract construite.
Cei ce au pus la
temelia lumii cărămida „cuvânt”
s-au prăbuşit mereu
de îndată ce el
nu a mai rămas la
modă în locul – avânt
ce-i susţinea fiinţa
conjuncturală cu fanatic zel.
Totul este cuvânt,
mai ales în vorbire,
dar privit de sus cu
detaşare de limbă şi text
totul este tăcere şi
vagă închipuire -
mai ales cuvântul
„cuvânt” despuiat de context.
Cuvântul stă la baza
lumii în gândire:
din el îşi
construiesc toate filosofiile aparenţă,
el e hotar de judecăţi
imaginate în fire
şi punct necesar de
reper pentru inconsistenţă...
- Ce este filosofia
lipsită de pasiune?
- Cuvinte care duc
niciunde
opintite-n concepte
lipsite de adresă;
cuvinte răpuse de
haos şi putreziciune
scrise de minţi
ţinute în lesă...
- Şi ce e rătăcirea
conceptuală prin texte?
- Cuvinte pierdute
prin gesturi neînţelese
lătrate prin
discursuri strident-aleatoare;
cuvinte răpuse de
haos şi poveste
delirate de mintea cea
rătăcitoare...
- Şi ce e metafizica
pierdută pe sine în cugetare?
- Cuvinte obligate să
rătăcească prin indeterminare,
rostite subiectiv prin
semne perpetuu amăgitoare;
cuvinte trase de păr
prin noncomunicare,
izolate forţat de
sens, de rost şi de filosofare!
Criticul îi spune
celui criticat:
- „Nu ai dreptate,
eşti un mare ratat;
aici nu vezi bine,
dincoace te contrazici
pe tine;
acolo visezi dogmatic
şi mai departe eşti
lunatic.
Eşti fie în eroare
de înţelegere
a subiectului ca
atare,
fie în intenţie
răuvoitoare
de intenţionată
confuzare!”
Cel criticat îi
răspunde criticului său:
- „Nu ai dreptate:
tu eşti un mare ratat!
Aici nu vezi tu bine,
dincoace te contrazici
tu pe tine;
acolo tu visezi
dogmatic
şi mai departe tu
eşti cel lunatic.
Eşti deci fie în
eroare de înţelegere
a subiectului expus de
mine ca atare,
fie te complaci în
intenţii răuvoitoare
de intenţionată
confuzare!”
Critica criticii
critică critica
ba că nu înţelege,
ba că este rea.
Şi critica îi
răspunde prin critica sa:
tu eşti la fel ca
mine: critic spre a critica...
Podul vorbirii de ape
în ceaţă aprinse
desface rotirea de
exclamaţii colorate-n mulţime;
vibrează cerul de
conţinuturi paralele în vise
şi vidul îţi umple
frământarea golită de adâncime...
Apucarea petalelor
alungate de nori
prin cântecul tău
timpuriu spre revărsare universală,
astăzi înglobat în
petarde deschise spre zori,
face vorbire întoarsă
spre descoperire conceptuală:
- Este vreun sens
vizibil în non-sensul formal?
Pot oare metaforele
nemaiauzite să trezească simţire
în complexul
alăptării cu imagini inedite de bal?
Se poate lega în
curgere de alint a poeziei gândire?...
Progresul argumentat
prin înşiruire de fapte
integrează imaginar
intelectului un sens închipuit -
ignorând regresul
instanţelor distruse în noapte
el inversează rostul
firii de la spontan spre fortuit.
Admiţând formarea
unei direcţii necesare
dimensiunea dominată
de margini prospective
se măsoară pe sine
prin descoperiri binare
şi se admite pierdută
prin doruri disjunctive.
Depăşită de lărgiri
intensificate social
raţiunea se amăgeşte
cu convenţii productive
şi se dilată îndoită
de vid conceptual
prin înrudiri cu
instincte proximal asociative.
Conceptul adaptat unor
ecologii hazardate
poartă delirul prin
meandre dialectic-prospere,
iluzionându-l spre
mutaţii de accente alarmante
prin tablouri
suprarealiste pictate cu himere.
Din izolarea minţii
în structură bidimensională
se încoronează
suprasolicitată gândirea fiinţei
şi astfel deficitul
de prospeţime fenomenală
are urmări
dezastroase în câmpul conştiinţei.
Depăşită de lărgiri
intensificate social
raţiunea se amăgeşte
cu convenţii productive
şi se dilată îndoită
de vid conceptual
prin înrudiri cu
instincte proximal asociative...
Raţiunea timpului
potriveşte
amintirea cu
imaginaţia
în ritm de poezie
tradus alegoric
unind în intelect
rostuirea şi
semnificaţia
în sinteze de poeme
enunţate metaforic.
Prin a timpului
întindere
între percepţie şi
orientare,
pe valuri de cuvinte
înălţate axiologic
se simte sensul plasat
între revelaţie şi
transformare
prin îmbrăţişări
de vorbe
plăsmuite mitologic.
Realitatea timpului
aleargă
necesitatea şi
întâmplarea
născute din unde
metafizic însărcinate,
crescute în
propoziţii ce leagă
curiozitatea şi
întrebarea
cu semne circumscrise
de esenţe
pozitivist
însămânţate...
Raţiunea timpului
potriveşte
amintirea cu
imaginaţia
în ritm de poezie
tradus alegoric
unind în intelect
rostuirea şi
semnificaţia
în sinteze de poeme
enunţate metaforic...
Raţiunea timpului
potriveşte amintirea cu imaginaţia:
în ritm de filosofie
spontan sedusă prin simbolic
ea desparte trecutul
sensului şi semnificaţia
unind datul acum
evident cu un nou chip metaforic.
Plutind pe valuri
întinse între percepţie şi orientare
ea scade vechea dogmă
şi înalţă revelaţia
născând noi mituri
spre sens de transformare...
Raţiunea timpului
potriveşte amintirea cu imaginaţia:
astfel se aleargă
prin lume necesitatea şi întâmplarea
ivite din unde
metafizice ce-şi caută izvorul şi fundaţia
în răspunsuri
potrivite întâlnite cu întrebarea...
Prin joc de filosofie
spontan sedusă de concept
gândirea ce desparte
trecutul sensului şi semnificaţia
înlocuieşte cu un
înţeles defect datul evident...
Prin salturi de
cuvinte spre general aruncate,
prin acordări verbale
de concepte alienate,
prin şmecherii de
limbă grosier mascate,
plutind pe idei
întinse între imaginaţie şi fabulare
iluzia metafizică
trimite slăbiciunea din argumentare
spre îmbrăţişare
de vechi halucinaţii mentale...
Prin încâlciri de
forme lăsate fără frână,
prin interpretări
hazardate şi conexiuni ratate
apar congruenţe
născătoare de vorbe forţate,
alergând bezmetice
prin gânduri-reluare
spre rătăciri
metafizice cu sursa în repetare
de răspunsuri ce
nu-şi caută justificare...
Precizate prin
vaguităţi tocite şi metafore uzate,
prin concluzii pripite
şi legături visate,
filosofiile
mito-poetice se rătăcesc şi se amână
dinspre confuzii clare
spre tărâmuri de zână...
Viaţa fiinţei se
scaldă în cuvinte şi sensuri
şi tot acolo îşi
rânduieşte ea înţelesuri.
Fiindul ei iubeşte
versuri şi jocuri anticipate
mai mult decât
direcţii univoce şi delimitări exacte.
Trăindul ei urmează
curbe răsturnate
prefăcute în cercuri
de învârteli metafizicele,
de la „a fi” spre
„este”, prin existenţe de fapte
pierdute în plimbări
de vorbe cu intenţie căutate...
Rătăcirea în limbă
şi pierderea în spuse
vieţuieşte în
mintea ce crede naivă în muze,
în fiinţa ce iubeşte
filosofia literatură
cu inocenţă
ontologică de proză-făptură.
Pribegia prin concepte
contingent la viaţă aduse,
măsurate după
zorzoane şi intuiţii nespuse,
pune viaţa valorică
ce-n căutare de sine dansează
în ipostază
plutitoare prin ziua cea trează.
E bucurie în poezia
şi în proza filosofică
măsurată estetic cu
metrul-kilogram,
dar e şi nălucire şi
delir şi lipsă de cântar,
şi evidentă şovăială
şi dezorientare în van
în metafizica
impregnată de curgerea haotică
a lui „a fi” spre
încărcături inutile de „am”,
prin deschideri totale
de sens şi tresăriri de har
pe drumul care-şi
vrea revelare în vorbe de uman...
Fiind în toate însă
şi mai jos şi de stele mai presus,
în nenumărate spaţii
de clipă şi în alte locuri comune,
viaţa-şi grăieşte
mereu metafizica ce o are de spus
doar prin versuri de
fapte şi prin acţiuni anume...
Glasul fiinţei
iubeşte cuvinte şi versuri şi jocuri...
Născut spre ghicire
de sens chemat către faptă
omul poate seduce
gândirea dinspre filosofie delirantă
spre exprimare clară
şi înţelegere exactă...
Născut spre intuire
de semn ispitit spre faptă
el poate chema
raţiunea dinspre filosofie ezitantă
spre voinţă trezită
în timp de viaţă asumată...
Glasul fiinţei
iubeşte cuvinte şi versuri şi jocuri...
Născut spre potrivire
de gest curtat prin faptă
omul poate orienta
intelectul dinspre filosofie amânată
spre ipostază
obiectiv măsurabilă de mintea cugetată...
Născut spre
interpretare de simbol regăsit în faptă
el poate ghida mintea
dinspre filosofie expirată
spre discurs coerent
şi ideal de viaţă armonizată...
Poezia filosofică
constă
în înşiruirea
relativ contingentă
de noţiuni, idei şi
concepte
aflate instinctiv la
îndemână,
în acordarea lor
gramaticală
prin formulare
inconcludentă
de expresii ale limbii
ce sensul mereu şi-l
amână.
În discursul ei tipic
profunzimilor
indefinite
filosofia poetică
se pierde inevitabil
pe sine
în hermeneutică
doar pentru a se
regăsi sintactic
în congruenţe
fortuite
şi în asocieri de
vorbe
gestante la infinit
prin maieutică.
Menită rătăcirii
clare
prin destinul său
predeterminat
hermeneutica
indefinitului
e sursă inepuizabilă
de sens
şi mai ales de
potenţe fără limite
chemate la sfat
de inspiraţia
cuvântului-concept
şi a versului dens...
Filosofia poetică
sensul mereu şi-l amână
spre contingent de
concepte aflate la îndemână,
spre acordări verbale
de cuvinte confuzate
prin expresii de limbă
instinctiv jucate...
Filosofia metaforică
sensul şi-l amână
prin desluşiri de
forme lăsate fără frână
prin hermeneutici
evident hazardate
spre congruenţe
maieutice de vorbe forţate...
Filosofia artistică
sensul mereu şi-l amână
dinspre rătăciri
clare spre tărâmuri de zână
prin indefiniri
inepuizabile de metafore uzate
şi generalizări
grăbite spre fraze inspirate...
Filosofia
poetică sensul mereu şi-l amână
spre contingent de
concepte aflate la îndemână,
spre acordări verbale
de cuvinte confuzate
prin expresii de limbă
instinctiv jucate..."
Hermeneutica indefinitului – Radu Lucian Alexandru – carte PDF:
http://www.scribd.com/doc/133016423/Hermeneutica-Indefinitului-Radu-Lucian-Alexandru
http://www.scribd.com/doc/133016423/Hermeneutica-Indefinitului-Radu-Lucian-Alexandru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu