vineri, 29 martie 2013

Hermeneutica indefinitului - I Forme indefinibile


"Pagină albă

Pagină albă, pagină scrisă,
vină degrabă, lasă-te cuprinsă,
te arată privirii, lasă-te atinsă,
ascultă-mi rostirea, lasă-te învinsă,
iubeşte-ţi menirea, lasă-te convinsă!

Pagină albă, pagină virgină,
deschide-ţi cuprinsul spre semn ce alină,
lasă-ţi aplecarea spre semn de duzină,
cuprinde-ţi întinsul spre semn de grădină,
iubeşte-ţi menirea spre semne de mină!

Pagină albă, pagină aurie,
este în tine chemare din pruncie,
zâmbeşte în slova ta chemare-n pribegie,
se rostuieşte-n tine chemare stihie,
iubire de menire chemată să fie...

Pagină albă, pagină însetată,
tu eşti fire de viaţă în simţire adunată,
adiere de esenţă spre simţire îndemnată,
foşnet de vorbă prin simţire purtată,
iubire a menirii prin simţire alintată...

Pagină albă, pagină scrisă,
vină degrabă, lasă-te cuprinsă,
te arată privirii, lasă-te atinsă,
ascultă-mi rostirea, lasă-te învinsă,
iubeşte-ţi menirea, lasă-te convinsă!




Pagină goală

Pagină goală
tu eşti scrisă sub chip zarificat,
te laşi cuprinsă de semne care atrag
şi eşti atinsă de tot ce este vag...

Deschisă spre semne de mină
ieşite la lumină,
sub întinderea hârtiei,
te pierzi mereu în supoziţii
şi în orizonturi de grădină
cultivate cu multe propoziţii...

În tine este chemare
spre rostire de slovă-n pribegie
căci tu zâmbeşti spre jocuri
cântate din pruncie
şi ajungi mereu solie
prin versuri care vor să fie...

Tu eşti fire de esenţă
spre invocare adunată,
prin foşnet de vorbe
iubite de îndată;
tu te laşi mereu purtată
spre devenire consumată...

Stai deci fără grabă
şi lasă-te atinsă de semne,
de urme de simbol,
de meniri străine
mişcării gândului cel gol!



Scrierea

Chemare spre zbor îţi sunt eu ţie,
zâmbetul tău spre mine vine să adie;
se oglindeşte-n tine dorinţă ca să vie,
iubire de îndulcire ce este ca să-ţi fie...
Foc de viaţă eşti tu spre citire iscată,
ispită de plăcere spre trăire înfocată,
timp de şoapte prin vrajă înfierbântată
şi dor de fiinţă din jar scăpărată...

Întinde-ţi deci abisul prin mişcare divină,
îndeamnă-ţi cugetarea spre gest fără vină,
dezveleşte-ţi chipul cu un sărut de lumină
şi întâlneşte-mi privirea spre scriere senină!




Destinul de drum

De ai fi încredinţată dogmei şi fixă în context
pe tine vorbă lăudată te-aş trimite la penitenţă:
dar din grijă ce-ţi port spre a nu te pierde în text
sunt atent să nu fii amăgită de nici o abstinenţă.

Vorbeşte deci şi spune mereu ce se cade,
vorbeşte acum şi glăsuieşte tot ce trebuie rostit,
fiindcă tu eşti menită precum focul ce arde
să fii stinsă doar prin dorul cu împlinire amăgit.

Dorinţei care în tine se încrede spre formulare
tu îi promiţi soluţii rapide şi rezolvări clare
şi apoi o tot duci cu vorba spre amânări viitoare
şi-o iluzionezi cu speranţe spectral-înşelătoare...

Şi ea se lasă şi azi de tine amăgită,
nu fiindcă e naivă şi nici că ar crede în clipă,
ci pentru că din esenţa ta proiectată peste lume
iese mereu reînviată uitând că nu are nume...

Nu din dor de amăgire îşi trage dorinţa putere,
nu din păcăliri inocente se naşte destinul de drum,
ci din iubire de luptă între răsplată şi durere
îşi ia viaţa sevă când ea renaşte ACUM...




Visul gândirii

Gândirea e un vis
şi cugetarea visare,
un salt iluzoriu peste abis,
o ademenire mereu amăgitoare.

Precum visul se aşterne
peste ale nopţii himere
gândirea doar pare că cerne
între slăbiciune şi putere.
Asemeni visului ce se destramă
dimineaţa la trezire
şi gândul zilnic se înramă
doar în lumini spre prăbuşire.

În vis e o lume rătăcitoare
prin fragmente de viaţă imaginate.
În gând e o fire grăitoare
de intenţii şi sensuri mereu amânate.

Prin vis răsare întâmplarea
regină peste al său destin.
La fel apune şi gândirea -
clipindu-şi vorba din senin.

Gândirea e un vis
şi cugetarea visare,
un salt iluzoriu peste abis,
o ademenire mereu amăgitoare.




Definiţia

Definim perdele de fum:
aducem sub semnul finitudinii
tablouri semi-reale
de ceasuri reduse la părţi
prin timpul închipuit statuie.

Privim spre trandafirii tăiaţi
din spaţiile lor spre viaţă îmbietoare;
ne complacem în ucideri prin decupare,
în trunchieri de situaţii,
în proiectări iluzorii de sensuri parţiale,
spre lumini şubrede,
spre încântări de vorbe amăgitoare...

Ne ducem cu gândul
din aproape în aproape
şi unim forţat cuvintele în linie
spre a executa brutal prin definiţie
realităţi neîmpărţite şi de neîmpărţit:
esenţe nedivizate
doar în Întreg întruchipate...

Facem icoane
din alăturări întâmplătoare de cuvinte
şi ne închinăm penibili la sfinte definiţii,
uitând intenţionat
că viaţa nu trăieşte din cuvinte
şi nu se revelează pe sine în propoziţii:

Uităm de noi –
ne pierdem în vorbe naiv - ameţitoare,
suntem pribegi prin gând,
prin forme veşnic trecătoare...




Ceaţă şi scrum

Căutăm iluzii în perdele de fum,
ne amăgim prin definiţii rostite-n decupare,
trăim în ceaţă şi în scrum,
iubim un cer de sensuri născute la întâmplare...

Privim iluzii ascunse prin fum,
ne încântăm cu vorbe amăgitoare,
trăim în ceaţă şi în scrum,
iubim o lume de sensuri născute-n repetare...

Dorim iluzii înălţate-n fum
unindu-ne spontan cu esenţe trecătoare,
trăim în ceaţă şi în scrum,
iubim o viaţă de sensuri născute-n întrebare...

Aprobăm iluzii înrămate în fum,
ne închinăm la forme fără de chemare,
trăim în ceaţă şi în scrum,
iubim un loc de sensuri născute-n imitare...

Izbăvim iluzii pierdute în fum:
ne jucăm cu repetiţii trăite spre uitare
trăim în ceaţă şi în scrum,
iubim un timp de sensuri născute-n amânare...




Nu te limita!

Nu căuta definiţii de aur,
blocate cumva magic în eter.
Nu căuta naiv sensuri definitive
şi nu te uita după absoluturi conceptuale,
după repere fixate cumva verbal în etern,
căci toate ipostazele lumii sunt doar relative
şi tot mirajul vieţii stabile este efemer!

Nu te gândi că este totuşi, undeva anume,
o bază insolubilă, un fundament de piatră,
un liman de odihnă, pentru a vieţii infinite nume...
Nu este nicăieri, nicicum, niciunde o atare glastră
ce să conţină în sine o floare cu unice cutume.

Nu te amăgi cu sensuri unice spre îndreptare
şi nici cu orientări naive prin fumuri evidente:
viaţa nicicând nu-i limitată de o definiţie „tare”...
Ea nu e restrânsă la fulguiri de logos stridente
şi nici la raţionamente ce-şi uită de hotare...

Fii prin urmare peste tot şi-n toate
precum e viaţa deschisă dincolo de sine
şi aminteşte-ţi mereu că propoziţiile-s limitate,
chiar botezate „definiţii” atunci când uiţi de tine,
lăsându-te convins de margini nespus controversate...




Obscurităţi revelatoare

Adaptând raţiunea schemelor de limbă
spre revelarea unei simplificări de complexitate
descoperim inevitabil că totul se schimbă,
că adevărul se naşte în limite obscur delimitate.

Datele înţelese ca fiind fundamentale
sistemului de variaţii ideatice luat în considerare,
enunţat prin definiţii şi delimitări conjuncturale,
devine irelevant în alte contexte de interpretare...

Convingerea atingerii unor repere obiective
nu poate fi decât temporar – fragmentară:
ea nu are consistenţa unor temeiuri justificative
şi nici adecvare indubitabilă la o intenţie totală...

În relativ se zbate teoria esenţelor de lume...
În timp potrivit enigmatic prin cazuistici aleatoare
se tematizează concepte de consistenţa unor glume
şi se împrejmuiesc cu aţă abisuri infinit revelatoare...
Adaptând raţiunea schemelor de limbă
spre revelarea unei simplificări de complexitate
descoperim inevitabil că totul se schimbă,
că adevărul se naşte mereu în limite obscur delimitate...


 

Sensul unilateral dezvoltat

Sensul ultim
are pe limba sa de înfăţişare
ceva putred,
ceva cu miros
de compromis abominabil,
căzut din context
forţat cu levierul,
argumentat în faţa naivităţii
prin glas de necesitate şi inevitabil.

E un miros de minciună
şi ipocrizie
în sensul afirmat
în chip dogmatic
ca unică instanţă de orientare
pentru jocul lumii
în regia ei de teatru lunatic.

Se simte de departe
ceva îndoielnic,
simptomatic,
precum senzaţia
înţepătoare
a unui drum înfundat,
în tot ce emană
aere de ultimatum
prin sensuri înghesuite
fanatic
pe un făgaş strâmt,
unilateral dezvoltat...




Naivitatea definitivului

Vorba poate zice „da”,
vorba poate spune „nu”;
se poate arăta concluzivă,
dar poate fi şi evazivă;
se poate pe sine afirma,
dar se poate şi nega:
ea este definitivă
doar pentru mintea naivă...




Nume formale

Aprinse prin lumini temperate cu umiditate
se întemeiază în sensuri mereu originale
existenţe veşnic aflate în adevăruri forţate
prin polisemii de gesturi cu nume ireale...

Urcate prin cultură de concepte desfrunzite
insistă în minte spre instigări superficiale
cuvântări purtate prin adevăruri adormite
de polisemii de gânduri cu nume formale...
Căutând rătăcitoare prin cuvinte fortuite,
se pierd prin spaţii şi clipe de combinări duale,
vieţi filosofate prin absenţe nedescoperite
în polisemii mascate sub nume tradiţionale...

Surprinse prin texte colorate cu neclaritate,
prin vorbiri legate în scrieri pur ornamentale,
se arată decise spre imprecizii generalizate,
polisemii de discursuri cu nume accidentale...




Polisemii metafizice

Coloane roşii de focuri în iarnă aprinse
aduc lumină firii şi stimulent de vise,
încălzindu-i inima vocii sale uscate
cu şoapte umede spre viaţă marcate...

Plutesc peste privelişti de haine dezgolite
vederi de substanţe formale spre gânduri tocite
şi saltă în chip de nuanţe mental - concentrate
scări ce urcă spre niciunde prin amăgiri furate...

Se pierd pe ele în concepte veşnic neatinse,
absoluturi sonore fără indicaţii precise,
formalisme de limbă cu trimiteri neclare
spre polisemii de adrese cu numere ireale...

Par că spun ceva aceste metafizici formalizate
ale vieţii filosofate prin tehnici de rătăciri mentale,
dar pe drumul lor amar nu e decât deşert -
forme fără cântec, emoţii spuse în mod incomplet...




Metafizica - cuvânt

Metafizica vieţii se oglindeşte închipuită
în teorii formale crescute-n cuvinte
conexate logic cu o raţiune lovită
de apucături subiective subtil convertite.

Degajată iluzoriu de grija evidenţei
ea se pierde pe sine în vorbe aiurite
numite pompos concepte ale existenţei
mascate prin rătăciri abstract construite.

Cei ce au pus la temelia lumii cărămida „cuvânt”
s-au prăbuşit mereu de îndată ce el
nu a mai rămas la modă în locul – avânt
ce-i susţinea fiinţa conjuncturală cu fanatic zel.

Totul este cuvânt, mai ales în vorbire,
dar privit de sus cu detaşare de limbă şi text
totul este tăcere şi vagă închipuire -
mai ales cuvântul „cuvânt” despuiat de context.

Cuvântul stă la baza lumii în gândire:
din el îşi construiesc toate filosofiile aparenţă,
el e hotar de judecăţi imaginate în fire
şi punct necesar de reper pentru inconsistenţă...




Metafizica pierdută pe sine

- Ce este filosofia lipsită de pasiune?
- Cuvinte care duc niciunde
opintite-n concepte lipsite de adresă;
cuvinte răpuse de haos şi putreziciune
scrise de minţi ţinute în lesă...

- Şi ce e rătăcirea conceptuală prin texte?
- Cuvinte pierdute prin gesturi neînţelese
lătrate prin discursuri strident-aleatoare;
cuvinte răpuse de haos şi poveste
delirate de mintea cea rătăcitoare...
- Şi ce e metafizica pierdută pe sine în cugetare?
- Cuvinte obligate să rătăcească prin indeterminare,
rostite subiectiv prin semne perpetuu amăgitoare;
cuvinte trase de păr prin noncomunicare,
izolate forţat de sens, de rost şi de filosofare!




Critica criticii

Criticul îi spune celui criticat:
- „Nu ai dreptate, eşti un mare ratat;
aici nu vezi bine,
dincoace te contrazici pe tine;
acolo visezi dogmatic
şi mai departe eşti lunatic.
Eşti fie în eroare de înţelegere
a subiectului ca atare,
fie în intenţie răuvoitoare
de intenţionată confuzare!”

Cel criticat îi răspunde criticului său:
- „Nu ai dreptate: tu eşti un mare ratat!
Aici nu vezi tu bine,
dincoace te contrazici tu pe tine;
acolo tu visezi dogmatic
şi mai departe tu eşti cel lunatic.
Eşti deci fie în eroare de înţelegere
a subiectului expus de mine ca atare,
fie te complaci în intenţii răuvoitoare
de intenţionată confuzare!”

Critica criticii critică critica
ba că nu înţelege, ba că este rea.
Şi critica îi răspunde prin critica sa:
tu eşti la fel ca mine: critic spre a critica...




Curgere din alint

Podul vorbirii de ape în ceaţă aprinse
desface rotirea de exclamaţii colorate-n mulţime;
vibrează cerul de conţinuturi paralele în vise
şi vidul îţi umple frământarea golită de adâncime...

Apucarea petalelor alungate de nori
prin cântecul tău timpuriu spre revărsare universală,
astăzi înglobat în petarde deschise spre zori,
face vorbire întoarsă spre descoperire conceptuală:

- Este vreun sens vizibil în non-sensul formal?
Pot oare metaforele nemaiauzite să trezească simţire
în complexul alăptării cu imagini inedite de bal?
Se poate lega în curgere de alint a poeziei gândire?...




Mediu asociativ viciat

Progresul argumentat prin înşiruire de fapte
integrează imaginar intelectului un sens închipuit -
ignorând regresul instanţelor distruse în noapte
el inversează rostul firii de la spontan spre fortuit.

Admiţând formarea unei direcţii necesare
dimensiunea dominată de margini prospective
se măsoară pe sine prin descoperiri binare
şi se admite pierdută prin doruri disjunctive.

Depăşită de lărgiri intensificate social
raţiunea se amăgeşte cu convenţii productive
şi se dilată îndoită de vid conceptual
prin înrudiri cu instincte proximal asociative.

Conceptul adaptat unor ecologii hazardate
poartă delirul prin meandre dialectic-prospere,
iluzionându-l spre mutaţii de accente alarmante
prin tablouri suprarealiste pictate cu himere.

Din izolarea minţii în structură bidimensională
se încoronează suprasolicitată gândirea fiinţei
şi astfel deficitul de prospeţime fenomenală
are urmări dezastroase în câmpul conştiinţei.
Depăşită de lărgiri intensificate social
raţiunea se amăgeşte cu convenţii productive
şi se dilată îndoită de vid conceptual
prin înrudiri cu instincte proximal asociative...




În timpul semnelor

Raţiunea timpului potriveşte
amintirea cu imaginaţia
în ritm de poezie tradus alegoric
unind în intelect
rostuirea şi semnificaţia
în sinteze de poeme
enunţate metaforic.

Prin a timpului întindere
între percepţie şi orientare,
pe valuri de cuvinte
înălţate axiologic
se simte sensul plasat
între revelaţie şi transformare
prin îmbrăţişări de vorbe
plăsmuite mitologic.

Realitatea timpului aleargă
necesitatea şi întâmplarea
născute din unde
metafizic însărcinate,
crescute în propoziţii ce leagă
curiozitatea şi întrebarea
cu semne circumscrise de esenţe
pozitivist însămânţate...

Raţiunea timpului potriveşte
amintirea cu imaginaţia
în ritm de poezie tradus alegoric
unind în intelect
rostuirea şi semnificaţia
în sinteze de poeme
enunţate metaforic...





Timp de semne noi?

Raţiunea timpului potriveşte amintirea cu imaginaţia:
în ritm de filosofie spontan sedusă prin simbolic
ea desparte trecutul sensului şi semnificaţia
unind datul acum evident cu un nou chip metaforic.

Plutind pe valuri întinse între percepţie şi orientare
ea scade vechea dogmă şi înalţă revelaţia
născând noi mituri spre sens de transformare...

Raţiunea timpului potriveşte amintirea cu imaginaţia:
astfel se aleargă prin lume necesitatea şi întâmplarea
ivite din unde metafizice ce-şi caută izvorul şi fundaţia
în răspunsuri potrivite întâlnite cu întrebarea...




Sensuri mitice

Prin joc de filosofie spontan sedusă de concept
gândirea ce desparte trecutul sensului şi semnificaţia
înlocuieşte cu un înţeles defect datul evident...

Prin salturi de cuvinte spre general aruncate,
prin acordări verbale de concepte alienate,
prin şmecherii de limbă grosier mascate,
plutind pe idei întinse între imaginaţie şi fabulare
iluzia metafizică trimite slăbiciunea din argumentare
spre îmbrăţişare de vechi halucinaţii mentale...

Prin încâlciri de forme lăsate fără frână,
prin interpretări hazardate şi conexiuni ratate
apar congruenţe născătoare de vorbe forţate,
alergând bezmetice prin gânduri-reluare
spre rătăciri metafizice cu sursa în repetare
de răspunsuri ce nu-şi caută justificare...
Precizate prin vaguităţi tocite şi metafore uzate,
prin concluzii pripite şi legături visate,
filosofiile mito-poetice se rătăcesc şi se amână
dinspre confuzii clare spre tărâmuri de zână...




Versuri de fapte

Viaţa fiinţei se scaldă în cuvinte şi sensuri
şi tot acolo îşi rânduieşte ea înţelesuri.
Fiindul ei iubeşte versuri şi jocuri anticipate
mai mult decât direcţii univoce şi delimitări exacte.
Trăindul ei urmează curbe răsturnate
prefăcute în cercuri de învârteli metafizicele,
de la „a fi” spre „este”, prin existenţe de fapte
pierdute în plimbări de vorbe cu intenţie căutate...

Rătăcirea în limbă şi pierderea în spuse
vieţuieşte în mintea ce crede naivă în muze,
în fiinţa ce iubeşte filosofia literatură
cu inocenţă ontologică de proză-făptură.
Pribegia prin concepte contingent la viaţă aduse,
măsurate după zorzoane şi intuiţii nespuse,
pune viaţa valorică ce-n căutare de sine dansează
în ipostază plutitoare prin ziua cea trează.

E bucurie în poezia şi în proza filosofică
măsurată estetic cu metrul-kilogram,
dar e şi nălucire şi delir şi lipsă de cântar,
şi evidentă şovăială şi dezorientare în van
în metafizica impregnată de curgerea haotică
a lui „a fi” spre încărcături inutile de „am”,
prin deschideri totale de sens şi tresăriri de har
pe drumul care-şi vrea revelare în vorbe de uman...

Fiind în toate însă şi mai jos şi de stele mai presus,
în nenumărate spaţii de clipă şi în alte locuri comune,
viaţa-şi grăieşte mereu metafizica ce o are de spus
doar prin versuri de fapte şi prin acţiuni anume...




Jocuri prin fapte

Glasul fiinţei iubeşte cuvinte şi versuri şi jocuri...

Născut spre ghicire de sens chemat către faptă
omul poate seduce gândirea dinspre filosofie delirantă
spre exprimare clară şi înţelegere exactă...
Născut spre intuire de semn ispitit spre faptă
el poate chema raţiunea dinspre filosofie ezitantă
spre voinţă trezită în timp de viaţă asumată...

Glasul fiinţei iubeşte cuvinte şi versuri şi jocuri...

Născut spre potrivire de gest curtat prin faptă
omul poate orienta intelectul dinspre filosofie amânată
spre ipostază obiectiv măsurabilă de mintea cugetată...
Născut spre interpretare de simbol regăsit în faptă
el poate ghida mintea dinspre filosofie expirată
spre discurs coerent şi ideal de viaţă armonizată...




Inspiraţie de sens

Poezia filosofică constă
în înşiruirea relativ contingentă
de noţiuni, idei şi concepte
aflate instinctiv la îndemână,
în acordarea lor gramaticală
prin formulare inconcludentă
de expresii ale limbii
ce sensul mereu şi-l amână.

În discursul ei tipic
profunzimilor indefinite
filosofia poetică
se pierde inevitabil pe sine
în hermeneutică
doar pentru a se regăsi sintactic
în congruenţe fortuite
şi în asocieri de vorbe
gestante la infinit
prin maieutică.

Menită rătăcirii clare
prin destinul său predeterminat
hermeneutica indefinitului
e sursă inepuizabilă de sens
şi mai ales de potenţe fără limite
chemate la sfat
de inspiraţia cuvântului-concept
şi a versului dens...




Sens instinctiv

Filosofia poetică sensul mereu şi-l amână
spre contingent de concepte aflate la îndemână,
spre acordări verbale de cuvinte confuzate
prin expresii de limbă instinctiv jucate...

Filosofia metaforică sensul şi-l amână
prin desluşiri de forme lăsate fără frână
prin hermeneutici evident hazardate
spre congruenţe maieutice de vorbe forţate...

Filosofia artistică sensul mereu şi-l amână
dinspre rătăciri clare spre tărâmuri de zână
prin indefiniri inepuizabile de metafore uzate
şi generalizări grăbite spre fraze inspirate...

Filosofia poetică sensul mereu şi-l amână
spre contingent de concepte aflate la îndemână,
spre acordări verbale de cuvinte confuzate
prin expresii de limbă instinctiv jucate..."




Hermeneutica indefinitului – Radu Lucian Alexandru – carte PDF:
http://www.scribd.com/doc/133016423/Hermeneutica-Indefinitului-Radu-Lucian-Alexandru


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Radu Lucian Alexandru