Mireasă din întâmplare - o piesă de teatru despre viaţa trăită în clipă prin joc de prinţ şi de prinţesă; despre dragostea spontană a unui rege faţă de o regină şi despre rostul întâmplării în lume... Adică despre căsătoria iubită spre plăcere prin dragoste la prima vedere...
Mireasă din întâmplare – Radu Lucian Alexandru – carte pdf:
http://calatorieprinconstiinta.files.wordpress.com/2013/04/mireasa-din-intamplare-radu-lucian-alexandru.pdf
http://www.scribd.com/doc/136902538/Mireasa-din-intamplare-Radu-Lucian-Alexandru
vineri, 19 aprilie 2013
Mireasă din întâmplare - 1 Prinţul şi prinţesa
"Mireasă
din întâmplare
Personaje:
Iulia Flavia Carta, Flavia Felice, Aurelian Lovius, Aurelian Maximus,
Delia, Mirela şi Primarul.
(În
partea stângă a scenei e reprezentată, în fundal, o clădire
administrativă. În partea dreaptă e sugerată o cameră de zi. În
interiorul ei se află o canapea (pe care sunt aruncate nişte
haine), un fotoliu (aşezat lângă canapea), trei scaune şi o
masă...
O
uşă fixată într-un „mini-zid” (a cărui lungime nu depăşeşte
o jumătate de metru de o parte şi de alta a uşii) desparte
simbolic cele două părţi ale scenei.)
1.
Prinţul şi prinţesa
I.
Soneria
(Îmbrăcată
cu o rochie viu colorată (care îi scoate sânii şi mijlocul în
evidenţă), încălţată cu sandale albe cu toc înalt, purtând
nişte mărgele la gât şi o poşetă albă pe umăr (bine aranjată
şi machiată) din stânga intră în scenă Flavia Felice, merge
până la uşă şi sună la sonerie.
La
auzul soneriei, din dreapta năvăleşte imediat în scenă tânăra
Iulia Flavia Carta cu părul legat într-un prosop, îmbrăcată în
nişte pantaloni largi de trening şi în sutien. La brâu e încinsă
cu un şorţ simplu de bucătărie. În picioare are nişte papuci de
casă. Chipul îi este acoperit cu o cremă de îngrijire a feţei.)
Iulia:
Aoleu! A sosit! Cam devreme... Şi eu nu am terminat
prăjiturile... Şi uite cum arăt! Nici nu am apucat să mă
schimb... (Îşi dezleagă în grabă şorţul şi îl aruncă pe
canapea.)
Vai
de mine!... Ce mă fac?... Arăt ca o bufniţă!... Trebuie să iau
repede o rochie pe mine... Dar care?... (Încearcă să aleagă
una dintre cele aflate pe canapea: le ridică, le priveşte o clipă
şi le aruncă de ici colo, fără a se putea hotărî... Soneria
sună din nou.)
Iulia
(cu o voce mieroasă): Imediat!... O clipă!... Vin imediat!...
(Îşi
dă repede jos pantalonii de pe ea - se încurcă puţin, se
dezechilibrează, dă să cadă dar se redresează în ultima
clipă...
Ia
pantalonii şi îi aruncă pe canapea. Apoi caută să aleagă între
două rochii care i-au atras atenţia: se uită la ele şi le
compară...)
Iulia:
Ce ţi-e şi cu bărbaţii ăştia!... Nu ştiu şi ei să
întârzie ca toţi oamenii?... Nu ştiu că femeile sunt mai gingaşe
şi că se gătesc mai încet, cu migală şi multă chibzuială?...
(Flavia,
de afară, dă semne de iritare. Nu ştie de ce întârzie Iulia să-i
deschidă uşa. În acest timp Iulia s-a hotărât la o rochie din
cele două şi o trage pe ea de jos în sus. Soneria sună din nou.)
Iulia:
Imediat! Vin acum!
(Încalţă
repede nişte sandale şi pleacă spre uşă să o deschidă... Îşi
dă însă seama că au rămas haine aruncate aiurea pe canapea, se
întoarce, şi în timp ce stă cu genunchii pe ea, ia hainele şi le
aruncă în spatele canapelei. Când operaţiunea aceasta este
aproape pe sfârşite, vede o rochie, o cercetează pentru o
fracţiune de secundă şi apoi o aruncă după canapea...)
Iulia:
Of, oare nu mi-ar sta totuşi mai bine cu rochia asta mai
lungă?... (Şi se apleacă după ea, peste canapea, dar nu ajunge
la rochie. Soneria sună din nou, ea se dezechilibrează şi e cât
pe ce să cadă de pe canapea. Îşi revine şi se aranjează.)
Iulia:
Dă-o încolo de rochie! Aşa este dacă te grăbeşti! Nu ai
timp suficient de reacţie şi te depăşesc evenimentele...
(Se
îndreaptă din nou către uşă. Nu observă însă că prosopul mai
îi este încă bine ancorat pe cap. Uită şi de faptul că faţa ei
este acoperită cu cremă pentru îngrijirea feţei...)
II.
Mărturisire
(Deschide
uşa. La vederea ei, Flavia ţipă speriată.)
Iulia
(mirată dar şi uşor speriată): Ce e dragă Flavia? Nu ai mai
văzut oameni?
Flavia
(intrând în cameră): Iulia tu eşti?... Ce m-ai speriat! Ce e
cu tine aşa?
Iulia
(închizând uşa): Da ce-i cu tine aici?
Flavia:
Ce e soro? Aşa mă primeşti?... Uită-te la tine cum arăţi!
Iulia
(uşor iritată): Cum arăt? Arăt foarte bine! Sau nu-ţi place
rochia mea? Sau sandalele? Ce nu-ţi place? Uite: e şi curat în
cameră!... Ce mai vrei? Am făcut destule de când ai sunat la
uşă!...
Flavia:
Şi faţa? Şi prosopul?
Iulia:
Aoleu! Am uitat complet de ele! Vezi dacă m-ai grăbit! (Îşi ia
prosopul din cap şi îşi şterge cu el faţa. Apoi caută o oglindă
şi privindu-se în ea şterge, cu atenţie, orice urmă de cremă).
Flavia:
Arăta-i ca dracu! Dacă era altcineva la uşă s-ar fi
speriat de tine! Dar eu, eu sunt bărbată! Nu mă sperii cu una cu
două!
Iulia:
Scuză-mă! Te-am speriat?
Flavia:
Un pic... Că mă întrebam de ce îţi ia atâta să vii să
deschizi... Şi se auzea gălăgie... Şi m-am gândit să nu fie
ceva hoţi prin casă...
Iulia:
Săraca de tine! Ce grijulie! Hai să te îmbrăţişez!... Dar
hai repede că sunt în criză de timp! (Se îmbrăţişează şi
apoi se aşează amândouă pe canapea.)
Flavia:
Dar ce e fată? De unde atâta grabă? Doar nu dau turcii?
(Flavia
îşi ia poşeta de pe umăr şi o pune pe canapea.)
Iulia:
Mai rău!
Flavia:
Mai rău?... Vin tătarii?
Iulia:
Mai rău!... Vine pe la mine un coleg de facultate, o frumuseţe
de fecior, un cuceritor adevărat, un bărbat pe cinste!...
Flavia:
Ce coleg? Hopa-hopa!... Cum de nu mi-ai spus nimic de el până
acum?
Iulia:
Păi uite că îţi spun acum... Oricum voiam să-l cunoşti şi
tu ca să-ţi dai cu părerea...
Flavia:
Te pomeneşti că ţi-a căzut cu tronc bărbatul ăsta... Cum ai
zis că-l cheamă?
Iulia:
Of!
Flavia:
Zi fată! Ce ai?
Iulia:
Are un nume aşa de frumos... Aurelian!
Flavia:
O fi vreun împărat sau ce?
Iulia:
Nu chiar!... E Făt-Frumos! E prinţul meu...
Flavia:
Şi el ştie?
Iulia:
Nu prea ştie... Nu cred că ştie... Dar îl voi informa şi pe
el – fii fără grijă! Toate la timpul lor!... Şi tu trebuie să
mă ajuţi că doar eşti cea mai bună prietenă a mea...
Flavia:
Te ajut cum să nu... Dar care e scenariul? Ce trebuie să fac?
Iulia:
Nu m-am gândit încă... Dar mă gândesc... Trebuie însă să
gândesc repede că acuşica vine... Am crezut că el e la uşă când
ai sunat.
Flavia:
Bine că nu a fost el că dacă te vedea în halul în care mi
te-ai arătat fugea prinţul tău cât îl ţineau picioarele...
III.
Ceaţă şi fum
Iulia:
Ai dreptate! Să mă aranjez repede că imediat vine...
(Se
ridică de pe canapea, ia oglinda şi privindu-se în ea îşi
aranjează părul şi se rujează.)
Sar
în sus de bucurie! Nici nu ştii ce emoţionată sunt!... Dar ce mă
fac? Ce îi zic? Cum discut cu el?...
Flavia:
Ştii ce Iulia...
(Flavia
se ridică de pe canapea pune mâinile pe umerii Iuliei şi o masează
uşor la baza gâtului).
Relaxează-te!
Trage aer în piept... Expiră!... Aşa!... Relaxează-te!...
(Amândouă inspiră şi expiră profund.)
Respiră!...
(Inspiră şi expiră din nou.) Aşa...
(Indicaţiile
de relaxare sunt date cu ton jos, în ritm lent).
Încă
o dată!... (Din nou inspiraţie şi expiraţie profundă.)
Excelent!...
Stai jos acum şi întinde-te pe canapea!... (Iulia urmează
indicaţiile.)
Foarte
bine!... Relaxează-te!... (Flavia se aşează pe fotoliu.)
Toate
grijile tale dispar acum... Inspiră!... Expiră!... Acum închide
ochii (amândouă închid ochii) şi imaginează-ţi că eşti
o prinţesă, într-un castel de poveste... Respiră!... (Amândouă
inspiră şi expiră profund...)
(În
acest moment din bucătărie începe să intre în scenă fum de la
prăjiturile arse ale prinţesei. Iulia stă culcată, cu ochii
închişi, pe canapea. Flavia nu observă nici ea fumul şi continuă
să-i dea indicaţii Iuliei în timp ce stă într-o postură de
meditaţie, cu ochii închişi.)
Prinţul
tău vine spre tine de peste mări şi ţări, prin fum şi ceaţă
(amândouă respiră profund)...
Trece
peste munţi şi văi călare pe un cal alb... (respiraţie
profundă). Îl vezi îmbrăcat frumos, gata de cununie, cum se
iveşte din fum şi din ceaţă... (Încă o respiraţie
profundă... Între timp de la bucătărie fumul se
înteţeşte...)
Şi
tu te relaxezi, te vezi dorită de privirea lui cuceritoare şi îl
aştepţi liniştită... Şi inspiri profund (Iulia oftează)
şi expiri profund (oftează din nou)... Şi el apare din fum
şi din ceaţă... (Respiraţie profundă).
Iulia:
Auzi soro?
Flavia
(în continuare cu ochii închişi): Da Iulia? Te-ai mai relaxat?
E aşa de frumos prinţul tău!...
Iulia:
Auzi... Să te întreb ceva...
Flavia:
Da, spune... Ce relaxată sunt, parcă îl văd cum vine pe calul
lui alb... îmbrăcat în costum de prinţ, cu alaiul regal după
el... cum se ivesc cu toţii din fum şi din ceaţă... Parcă simt
aievea mirosul de fum!... Şi prinţul e aşa de frumos!...
Iulia:
Flavia? Fii atentă că te întreb ceva important.
Flavia:
Da... Şi ce ochi frumoşi are şi părul negru ca pădurea... Zi
că te ascult!...
Iulia:
Flavia, am înţeles treaba cu prinţul şi cu alaiul lui dar
spune-mi şi mie ce e cu fumul şi cu ceaţa, că parcă e prea
realistă - şi eu simt aievea mirosul fumului... De unde vin ele şi
care e rostul lor în relaxare?
Flavia:
Ce fum şi care ceaţă?
Iulia
deschide ochii şi uşor ameţită se ridică din poziţia
orizontală: Păi fumul şi ceaţa de aici din cameră...
Flavia:
A, da... Ce frumos, cum iese el din fum şi din ceaţă...
Iulia:
Auzi soro! Deschide ochii!
Flavia
(deschizând ochii): Uau!... Ce ceaţă frumoasă!... Şi-a
trimis ceaţa înainte ca în basme... Prinţul tău e cu adevărat
fermecat...
IV.
Foc şi apă
Iulia
(ridicându-se de pe canapea): Vai de mine!... A venit ceaţa,
vine imediat şi prinţul!... Ce mă fac, cum arăt? Sunt bine? Sunt
ok?
Flavia:
Arăţi super... da auzi...
Iulia:
Da.
Flavia:
Totuşi de unde vine ceaţa asta că e prea reală?...
Iulia:
Din povestea ta cu prinţul...
Flavia:
Lasă fată prostiile. De unde vine ea? Pe bune? Că parcă ceva
miroase a ars...
Iulia:
Aoleu! Prăjiturile mele!... Săriţi! A luat foc bucătăria!
Flavia
(ridicându-e în grabă de pe fotoliu): Ce?!... Vai de mine!
Arde!! Săriţi! (Ţipete, strigăte.) Ce ne facem?... Cineva
să stingă focul!!... (Intră amândouă în bucătărie în
grabă (ies din scenă). Se aud ţipete şi strigăte din culise.)
Flavia:
Dă cu prosopul! Aşa... Dă în el!
Iulia:
Nu mai bine aruncăm nişte apă?
Flavia:
Dă cu prosopul! Dă şi cu apă! (Se aude plescăit de apă
aruncată.) Nu pe mine!... Dă apa încoace că o arunc eu! (Se
aude din nou plescăit de apă.)
Iulia:
Ce-ai făcut Flavia? Acu m-ai udat tu pe mine!
Flavia:
Lasă soro că aşa se face: se udă hainele ca să nu ia foc.
Oricum uite că s-a stins... S-a terminat cu prăjiturile tale!...
Deschide geamurile şi dă cu prosopul prin aer să iasă fumul şi
ceaţa până nu vine prinţul tău!
(Intră
din nou în scenă cu prosoape în mâini şi dau după fum să iasă
din cameră - amândouă au rochiile ude.)
Iulia:
Vai de noi!... Era să luăm foc. Şi tu mă ţineai de vorbă cu
ceaţa şi cu fumul tău! Bietul prinţ era cât pe ce să dispară
în fum şi în ceaţă cu noi cu tot...
Flavia:
Lasă Iulia că e bine că am stins focul şi că nu am păţit
nimic...
Iulia:
Dar Flavia, prinţul meu trebuie să sosească dintr-o clipă în
alta şi uite ce ne-am udat... Hai repede să ne schimbăm de hainele
astea! (Se duc amândouă în spatele canapelei să îşi aleagă
alte rochii.)
Iulia:
Ia tu rochia asta albă!... Eu o iau pe asta...
(Îşi
aruncă rochiile ude de pe ele, se şterg cu prosoapele şi apoi se
îmbracă în grabă cu alte rochii.)
Flavia:
Cum îmi vine?...
Iulia:
Îţi stă foarte bine cu ea!... Dar eu cum arăt?
Flavia:
Arăţi ca o prinţesă!... (Flavia se aşează pe canapea.)
Of... Ce de peripeţii! Acum m-am emoţionat şi eu! Ce mai prinţ
ai găsit şi tu... Auzi la el: să-şi trimită ceaţa înainte...
Hai să ne relaxăm... Respirăm calm, ritmic, profund de câteva ori
şi apoi aşteptăm... (Flavia respiră profund de câteva ori.)
V.
Strategie
Iulia
(se mai aranjează puţin apoi vine şi se aşează şi ea pe
canapea): Ce faci fată?
Flavia:
Bine fac!... Ce m-a ameţit povestea asta cu prinţul şi cu ceaţa
lui...
Iulia:
Nu asta te întrebam... Oare nu ar fi mai bine ca tu să dispari
de aici?...
Flavia:
Că bine zici. Vine prinţul şi nu trebuie să mă vadă. Să mă
ascund pe undeva. (Se piteşte după fotoliu:) Oare mă vede
aici?
Iulia:
Nu e bine acolo că te vede...
Flavia:
Atunci după canapea. Mă aşez aici şi stau ascunsă până pleacă
prinţul...
Iulia:
Foarte bine! Stai acolo cuminte şi nu zici nimic, bine?
Flavia:
Bine...
(Iulia
stă cuminte pe canapea şi se uită aiurea prin cameră ca şi cum
nimic nu s-ar întâmpla. Flavia stă pitită după canapea. Urmează
douăzeci de secunde de linişte... După cele douăzeci de secunde
Flavia se ridică de după canapea.)
Flavia:
Cred totuşi că nu e bine să mă ascund aici... Că doar nu
sunt strigoi. Şi nici Cupidon. Mai bine plec!
Iulia:
Nu! Stai aici că am emoţii!... (Flavia vine şi se aşează pe
canapea.) Vine să-i împrumut o carte: a zis că imediat ce iese
de la cursuri trece pe la mine să i-o dau... Şi prăjiturile s-au
ars, ai văzut... Ce o să-i dau să guste?...
Ştiu!
O să-l servesc cu o cafea!... Dar atunci cum o să-l mai
cuceresc? Prăjiturile erau un element esenţial al strategiei de
cucerire... Cum să fac?... Zi ceva! Ajută-mă te rog!
Flavia:
Te ajut! Dar cum?
Iulia
(după câteva secunde de reflecţie): Uite cum: rămâi frumos
aici. Eu i te prezint, tu intri în vorbă cu el, până îi caut eu
cartea, că nu mai ştiu pe unde am aruncat-o, vă împrieteniţi
puţin şi când el dă să plece, pleci şi tu odată cu el... Apoi
îl întrebi unde merge şi te prefaci că aveţi acelaşi drum. După
care te ţii scai de el o vreme şi îl tragi de limbă ca să vezi
dacă îi place de mine... Dar nu direct! Îl iei mai pe ocolite: îl
întrebi ce părere are despre căsătorie, despre relaţiile
conjugale, ce crede el despre femei, despre iubire, despre procesul
de atracţie sexuală şi la urmă – aşa ca printre altele, îl
întrebi, de exemplu, dacă nu crede că s-ar potrivi cu mine: eu -
prinţesa lui, el - prinţul meu, călare pe cal alb, ieşind din
ceaţă şi din fum... Ce zici?
Flavia:
Ok! Exact aşa facem! Mă împrietenesc cu el... Şi îl trag de
limbă!
Iulia:
De limbă! Da! Dar nu prea tare că ştiu că tu eşti repezită şi
naivă şi instinctivă şi un pic prea romantică... Să nu cumva
să-ţi pice cu tronc... Vezi că ăsta e prinţul meu! Ai înţeles?
VI.
Prinţul
Flavia:
Sigur Iulia! Ce-ţi veni? Nici nu mă ating de el!... Dar să te
întreb: e frumos?
Iulia:
Da! Ca un prinţ!
Flavia:
Şi e chipeş?
Iulia:
Este!
Flavia:
Şi e bogat?
Iulia
(dând din umeri): O fi... Nu ştiu... De abia ce ne-am cunoscut
ieri la curs şi nu am apucat decât să-i promit că-i împrumut azi
o carte de care el avea nevoie şi cam atât...
Flavia:
Aoleu!... O fi sărac! Sigur e sărac... Dacă nu are bani să-şi
cumpere o carte şi vine să o împrumute de la tine sigur e sărac...
(Îmbrăcat
în blugi, tricou şi un sacou şic pe deasupra (şi încălţat cu
nişte pantofi bine lustruiţi), din stânga, intră în scenă
Aurelian şi se apropie de uşă.)
Iulia:
Nu ştim asta!... Poate e doar o strategie de agăţare pe care
el o foloseşte. Îţi spun: arată a prinţ... Şi e prinţul meu
oricum ar fi: bogat, sărac, cu regat sau fără, călare pe cal sau
pe jos... (Aurelian sună la uşă.)
Flavia:
Sări fată că a venit!
Iulia
(ridicându-se de pe canapea): Mă duc să-i deschid! Deci
rămânem înţelese? Da? Te dai pe lângă el... Plecaţi amândoi
împreună şi îl întrebi despre mine, despre relaţia de dragoste,
despre căsătorie... şi toate cele... Îl descoşi şi afli tot de
la el. Bine?
Flavia:
Lasă-l în seama mea... Du-te şi deschide-i - să-ţi văd şi
eu prinţul că m-ai înnebunit cu el...
Iulia
(deschizând uşa:) Salut Aurelian! Ce surpriză plăcută! Ce te
aduce pe la mine?
Aurelian:
Salut Iulia... Mă bucur să te revăd... Am venit după cartea aceea
de care am vorbit ieri.
Iulia:
A da, desigur, ce uitucă sunt... Acum mi-am adus aminte. Haide
pofteşte înăuntru. Sunt cu o prietenă, stăm la poveşti.
Aurelian:
Vă deranjez?... Că nu stau mult – sunt doar în trecere -
doar iau cartea şi plec... Dar ce fum e aici la voi!... De unde vine
fumul acesta?
Iulia:
Ee, nu e nimic... Probabil că... vecina a încercat să facă
nişte prăjituri şi le-o fi ars... Din neatenţie! Că altfel e
foarte bună gospodină să ştii!... Dar hai să-ţi fac cunoştinţă
cu prietena mea... (Flavia se ridică de pe canapea.) Flavia
el e Aurelian, un coleg de facultate...
Flavia
(îi întinde mâna): Bună Aurelian!
Aurelian
(dând mâna cu Flavia): Sărut mâinile domniţă! Mă bucur
nespus de întâlnirea cu privirea ta luminoasă...
(Flavia
îi face semn Iuliei că Aurelian e ok.)
Flavia:
Vai de mine! Chiar vorbeşti ca un prinţ...
Aurelian:
Poftim?
Flavia:
Nimic... Sunt bucuroasă şi eu de... de privirea ta luminoasă
sau cum ai zis...
Iulia:
Haideţi staţi jos!... (Către Aurelian:) Cu ce te
servesc?... Bei o cafea?
Aurelian:
Nu, mulţumesc!... Sper că nu te superi, dar chiar sunt
grăbit... Sunt doar în trecere după cartea cu pricina şi mă
grăbesc că trebuie să mă întâlnesc cu unul din prietenii mei în
oraş cam în douăzeci de minute... Mi-o împrumuţi te rog? Nu o
ţin mult!... Şi ţi-o returnez în câteva zile... Îţi rămân
dator!
Iulia
(cu jumătate de gură, oarecum dezamăgită): Bine... Sigur...
(Îi face semn Flaviei să intre în acţiune.) Flavia stai
puţin cu Aurelian de vorbă, până îi caut eu cartea după care a
venit!
Flavia:
Da, cum să nu...
VII.
Prinţesa
(Iulia
iese din scenă. Aurelian se aşează pe un colţ al canapelei.
Flavia se aşează în colţul opus. Priveşte spre Aurelian, îl
studiază cu atenţie câteva secunde şi apoi se ridică brusc, se
aşează lângă el şi se uită galeş în ochii lui.)
Flavia:
Aşa deci!... Frumos... foarte frumos!... Deci tu eşti prinţul!
Aurelian
(zâmbindu-i surprins Flaviei):
Poftim?
Flavia:
Ăă... nimic... Atâta doar că
ai nume de împărat – Aurelian - şi mă gândeam că poate eşti
prinţ...
Aurelian (intrând în jocul Flaviei):
Dacă zici tu, să ştii că pot fi... (Se ridică în
picioare şi o invită şi pe Flavia să se ridice:) Te
rog domniţă, dansezi?
Flavia:
Dar nu e muzică!
Aurelian:
Nu auzi muzica din inima mea? Vino la pieptul meu şi o ascultă
să vezi cât de dulce îţi şopteşte!
(Flavia
ezită un pic dar apoi se apropie şi în timp ce dansează cu el
pune urechea pe pieptul lui şi ascultă...)
Flavia:
Nu se aude mare brânză: doar tic-tac, tic-tac, ca la o inimă
obişnuită... Sigur cântă?
Aurelian:
Cum nu! Inima mea e o pasăre cântătoare – toată ziulica
cântă plină de iubire, preţuind frumosul şi viaţa trăită fără
regrete... Atâta doar că trebuie să o asculţi cu urechile
minţii... Dacă mă priveşti direct în ochi se aude mai bine!
Flavia:
Da? Stai că te privesc!... Să ştii că ai dreptate: parcă aud
ceva... Sper însă să nu fie fum şi ceaţă ca mai înainte...
Aurelian:
Ce zici?
Flavia:
Nimic! Ziceam că ai un trup destul de călduros şi mă gândeam
să nu fi luat foc ceva iarăşi prin zonă, ştii tu: povestea cu
vecina şi prăjiturile ei...
Aurelian:
A da... Mi-a povestit Iulia. Dar nu! Fiinţa mea arde în focul
iubirii de viaţă, al iubirii de iubire... şi al iubirii de tine!
Flavia:
Aşa de repede? Dar de abia m-ai întâlnit!
Aurelian:
Şi ce dacă! Iubirea adevărată nu are timp să aştepte! Ea
arde cu putere de la prima şi până la ultima scânteie. Ea nu e
foc mocnit şi jar stins ci e foc şi văpaie care urcă până la
cer şi luminează cu putere dragostea izvorâtă din stele...
Flavia:
Interesantă viziune...
Aurelian:
Flavia?
Flavia:
Da?
Aurelian:
Dacă vrei, să ştii că eu pot fi prinţul tău, chiar şi
pentru o clipă - pentru această clipă de eternitate, care stă
acum pe loc şi ne uneşte în destine fără de început şi fără
de sfârşit... Eu pot deci să fiu prinţul tău... Dar numai
dacă...
Flavia:
Da?...
Aurelian:
Numai dacă...
Flavia:
Dacă ce?
Aurelian:
Dacă şi tu vrei să fii
prinţesa mea!
Flavia
(desprinzându-se din braţele lui):
Cine să fiu?
Aurelian:
Prinţesa mea!... Nu vrei să ne
jucăm de-a prinţul şi prinţesa?
Flavia
(după o uşoară ezitare): Ba da!... De ce nu? Tu eşti
bărbat... Eu sunt femeie... De-a ce altceva să ne jucăm?
Aurelian:
Păi vezi!... Viaţa e un joc şi e scurtă... foarte scurtă...
Şi trebuie trăită la maxim. Iar noi ne jucăm. Şi trebuie să ne
jucăm frumos, să ne placă jocul... Iar acum ne putem juca de-a
prinţul şi prinţesa care tocmai s-au întâlnit şi s-au
îndrăgostit de la prima vedere (la propriu nu la figurat)...
Flavia
(surprinsă): S-au îndrăgostit?
Aurelian:
Da Flavia, de ce te miri? Aşa e jocul cu prinţul şi prinţesa.
Se văd şi imediat se îndrăgostesc unul de celălalt ca şi cum
s-ar şti de o viaţă întreagă, ca şi cum nu ar fi fost niciodată
separaţi până în acea clipă...
Flavia
(aşezându-se pe canapea): Ce le mai vrăjeşti!... Continuă că
îmi place ce cuvântezi... Urmează o poezie nu?
Aurelian
(aşezându-se şi el pe canapea): Flavia!... Eu sunt prinţ, om
de fapte nu de vorbe şi viaţa trebuie jucată nu vorbită. Noi doi
suntem actori pe scena iubirii eterne şi jucăm fiecare rolul
predestinat: tu eşti prinţesa mea şi eu prinţul tău fermecat...
Flavia:
Aaa... Deci doar ne prefacem, jucăm un rol... Trăim ca şi cum
am fi ceea ce nu suntem de fapt... Pricep... Îmi place!... Şi tu
zici că vrei să fiu în acest joc prinţesa ta... Da... Dar poate
tu ai altă prinţesă şi eu vă încurc!
Aurelian:
Nu! Cum te poţi gândi la aşa ceva prinţesa mea Flavia? Gândul
meu doar la tine stă şi inima mea doar pentru tine bate, privirea
mea cerşeşte lumina corpului tău de zână şi eu aştept vrăjit
sărutul tău fermecat...
Flavia:
Aşa deci: cauţi sărutul fermecat – dar numai ne prefacem...
Nu? Mai rămâne valabilă povestea cu jocul? Sper să nu devină din
joc ceva serios şi tu să ajungi un biet rănit pe câmpul
dezamăgirilor din orizontul iubirii conjugale...
Aurelian:
Rănit?
Flavia:
Da! De joc!
VIII.
Cartea şi drumul
Iulia
(revenind pe scenă): Am
găsit!... Am găsit în sfârşit. Am avut ceva de căutat că era
aruncată mai de o parte dar până la urmă tot am dat de ea...
Uite-o aici...
Aurelian
(ridicându-se de pe canapea şi luând cartea de la Iulia): Mersi
mult Iulia! Eşti o drăguţă...
Iulia:
Cu plăcere!
Aurelian:
Bun... Acum vă rog să mă scuzaţi dar eu trebuie să plec...
Ştiţi, prietenul... În 15 minute trebuie să mă întâlnesc cu
el... Stă aici în centru pe lângă primărie...
Iulia:
Da sigur... Du-te să nu întârzii!
Aurelian:
Atunci am plecat... Pa Iulia! Pa Flavia! Nu-ţi uita prinţul!
Flavia:
Bine! Pa!... (Aurelian se îndreaptă spre uşă. Iulia îi
face semn Flaviei să plece cu el. Aceasta îi face semn că e
pregătită şi apoi strigă după el.)
Flavia:
Aurelian!
Aurelian
(întorcându-se din pragul uşii): Da! S-a întâmplat ceva?
Flavia
(luându-şi poşeta şi ridicându-se de pe canapea): Aurelian,
am şi eu drum prin centru, pe lângă primărie. Poate mergem
împreună...
Aurelian:
Sigur Flavia! Dar haide repede te rog că mă grăbesc... Pa
Iulia!
Iulia:
Drum bun Aurelian!
Flavia:
Te îmbrăţişez Iulia!
Iulia:
Ai grijă ce faci şi să vii mai târziu să discutăm
problema aceea, bine?
Flavia:
Stai liniştită!... Eşti ca şi rezolvată!
(Aurelian
şi Flavia ies pe uşă şi apoi se plimbă prin cadrul din partea
stângă a scenei. Iulia închide uşa după ei şi apoi iese din
scenă.)
IX.
Plimbarea
(Aurelian
păşeşte ţinând cartea în mâna dreaptă. După ce merg câteva
clipe tăcuţi Aurelian o prinde frumuşel de mână pe Flavia, cu
mâna stângă, şi o opreşte pe loc.)
Aurelian:
Deci, prinţesă Flavia!
Flavia:
Da prinţul meu Aurelian!
Aurelian:
După cum îţi spuneam viaţa aceasta este un joc şi noi
trebuie să ne bucurăm de el cât putem, cât timp suntem tineri şi
în putere, cât timp suntem frumoşi şi atrăgători, cât timp
soarele surâde pe feţele noastre, cât timp tinereţea face parte
din definiţia imediată a fiinţei noastre... Nu-i aşa?
Flavia
(reluând mersul): Aşa e prinţul meu...
Aurelian:
Viaţa trece repede şi doar cei care profită de orice
oportunitate nu vor avea regrete mai târziu. Doar cei care profită
de orice ocazie norocoasă se pot bucura de surprizele plăcute ale
vieţii... Nu crezi?
Flavia:
Ba da... Dar hai să te întreb ceva...
Aurelian
(oprindu-se pe loc): Spune prinţesă...
Flavia:
Tu crezi în relaţii serioase, în legăminte, în implicare
emoţională şi în toate acele lucruri care îi plac unei prinţese?
Aurelian:
Sigur! Cred... Doar sunt prinţ!
Flavia:
Şi crezi în flori, în bomboane, în plimbări romantice, în
scrisori de iubire? – Adică cum ar veni în a face curte cum se
cuvine unei prinţese alese de inima ta...
Aurelian
(reluând mişcarea): Da şi nu... Acestea sunt mai mult pentru
prinţii de modă veche... În vremurile noastre moderne prinţii nu
mai trebuie să fie nici naivi, nici ezitanţi, ei trebuie să fie
realişti şi direcţi: să spună clar ce vor, să explice limpede
ceea ce pot oferi şi să pretindă de la prinţesele lor răspunsuri
de asemenea fără ezitări şi fără amânări!
Ei
iubesc cu patimă şi cu foc!... Iubirea arde cât timp e
întreţinută, flacăra ei nu trebuie lăsată să se diminueze prin
şovăire şi tergiversare... Dragostea adevărată este nebunie
curată, ea te face să uiţi de toate şi să iubeşti fără
măsură: să uiţi de tine, să uiţi de lume şi să nu mai ştii
nimic în afară de iubire...
Flavia
(oprindu-se pe loc): Interesant ce zici... Deci direct, fără
ezitare, instinctiv, intuitiv... fără prea multe gânduri, fără
prea multe aprecieri şi comparaţii, fără prea multe judecăţi şi
prejudecăţi, fără prea multe vise şi proiecţii - adică pe
scurt fără trecut şi fără viitor – doar prezent!... Un prezent
nesfârşit trăit fără griji şi fără speranţe, fără iluzii
şi fără aşteptări false, fără indecizii şi fără obsesii,
fără ataşamente şi fără regrete... Adică fără ipocrizii şi
fără ascunzişuri – să laşi vorba să spună lucrurilor pe nume
şi să vorbească fără ocolişuri... Să trăieşti jocul vieţii
în toată plenitudinea lui. Să făptuieşti doar ceea ce simţi că
face plăcere fiinţei tale... Să iubeşti urmându-ţi pulsul
imediat al inimii şi să te bucuri de fiecare clipă de viaţă –
să te bucuri de fiecare privire, de fiecare atingere, de fiecare
şoaptă, de fiecare îmbrăţişare... Asta zici?
(Aurelian
stă faţă în faţă cu Flavia, o priveşte direct în ochi, şi
după câteva momente de tăcere, îi răspunde:)
Aurelian:
Cred că îmi citeşti gândurile!... Nu-mi vine să cred că
m-ai înţeles aşa de bine... Oare eşti aievea?... Vino să te
îmbrăţişez!
X.
Un exemplu
(O
strânge în braţe... Stau aşa vreo zece secunde, apoi încet şi
pe furiş Aurelian o sărută cu îndemânare... Flavia se lasă
sărutată vreo trei secunde şi apoi se retrage uşor, reluând
plimbarea.)
Flavia:
Stai puţin, că totuşi s-ar putea să fii acum un pic chiar mai
rapid decât clipa prezentă. Viteza ta de acţiune ar putea să pară
grabă şi rapiditatea ta ar putea să pară superficialitate...
Aurelian:
Ai dreptate, ar putea să pară... Dar nu este. Vorbeam mai
înainte de virtuţile spontaneităţii şi ale trăirii atracţiei
golite de povara trecutului şi a viitorului şi am simţit nevoia
spontană să exemplific şi pentru mine şi pentru tine, prin fapte
concrete, vorbele spuse, astfel încât ele să poată deveni din
treceri trecătoare clipe suspendate în veşnicie, momente de viaţă
trăite cu maximă intensitate...
(Aurelian
o opreşte pe loc şi cu tandreţe o sărută din nou vreo cinci
secunde... Flavia participă cu entuziasm apoi se desprinde din
sărutare.)
Flavia
(reluând mişcarea, ţinută de mână de Aurelian): Un exemplu
deci... Frumos exemplu... Şi plăcut, extrem de plăcut... Rupt din
timp, scos din veşnicie şi trăit în clipă... Dacă te rog, vrei
să-mi mai dai odată exemplul de mai înainte?
Aurelian
(oprind-o pe loc): Desigur prinţesa mea Flavia. Primeşte de la
mine toată dragostea mea! (O prinde cu mâna dreaptă (în care
ţine şi cartea) de mijloc, stânga i-o trece prin păr, îi apropie
capul şi o sărută.) Şi toată iubirea mea! (O sărută din
nou prin aceeaşi mişcare.) Şi toată simţirea mea... (o
sărută) şi toată preţuirea mea... (încă un sărut)
şi toată atingerea mea... (şi încă unul)...
Flavia:
Bine! E bine!... Hai să mai luăm o pauză, că m-ai ameţit cu
atâta iubire...
Aurelian:
Sper că nu te-am copleşit cu prea multă atingere senzuală...
Flavia
(reluând mişcarea): Nu m-ai copleşit, dar cum ziceam, uneori
îmi pari mai rapid decât clipa, acţionezi înainte să gândeşti
şi mă tem să nu-ţi vină vreo idee de continuare a sărutului şi
îmbrăţişării... Vreo idee devenită vorbă prin care să mă
ispiteşti spre vreun colţ de natură urbană ca să faci dragoste
cu mine chiar acum...
Aurelian:
Năstruşnice gânduri mai ai şi tu prinţesă... Şi trebuie să
recunosc că nu ai idei rele, dar nu pot să fac aşa ceva! Eu sunt
prinţ, sunt un bărbat nobil, am principii sănătoase de viaţă şi
cred în valoarea sfântă a legământului căsătoriei. Întâlnirea
amoroasă deplină nu o voi avea decât cu soţia mea, cu acea fiinţă
feminină cu care mă voi uni prin jurământ de întâlnire
armonioasă, de împlinire reciprocă şi de transfigurare maximă
întru ideal...
XI.
Un alt exemplu
Flavia
(oprindu-se pe loc): Interesant. Mă surprinzi din nou... Spontan
dar cu principii. Instinctiv dar cu valori. Intuitiv dar cu
idealuri... Bine, foarte bine, atunci ştii ce... (Flavia
ezită...)
Aurelian:
Da?
Flavia:
Hai să vedem dacă eşti precum spui...
Aurelian:
Sunt cum să nu!
Flavia:
Bine! Atunci hai să ne căsătorim!
Aurelian
(surprins): Poftim?
Flavia:
Da! Să ne căsătorim aici şi acum. Astfel tu îţi respecţi
principiile şi eu mă voi împlini spontan şi cu iubirea ta
amoroasă peste puţin timp...
Aurelian
(reluând mişcarea în timp ce o ţine pe Flavia de mână):
Flavia!... Tu glumeşti!... Nu-i aşa?... Sau te pomeneşti că
ţi-a plăcut ideea cu jocul şi acum mă testezi să vezi dacă cred
cu adevărat în ea?... Ţi-o fi plăcut ideea cu spontaneitatea şi
acum vrei să vezi cu ochii tăi dacă chiar e posibilă şi în
practică, nu doar în teorie...
Flavia:
Da! Recunosc că îmi place ideea ruperii de trecut şi de
viitor, de griji şi de speranţe... Mă placi, te plac, eşti
prinţul meu, sunt prinţesa ta... De ce mai avem nevoie?... De nişte
principii!... De nişte valori!... De nişte idealuri!... Îmi place
şi acest lucru... Astfel scena este perfectă... Hai să ne
căsătorim şi să trăim clipa prezentă până la refuz, să ne
lăsăm purtaţi de ea până unde ne va duce şi să ne bucurăm de
fiecare clipă de iubire care ne este oferită de viaţă...
Aurelian
(oprindu-se pe loc): Deci nu glumeşti?
Flavia:
Nu!... Nu vorbeai tu despre spontaneitate, despre jocul vieţii,
despre a profita de orice oportunitate?... Şi nu mi-ai dat tu un
exemplu (chiar mai multe) când m-ai sărutat?... Ba da! Şi atunci
spontan mi-a venit ideea să-ţi dau şi eu un exemplu de
spontaneitate, cerându-ţi să ne căsătorim... Aşa ca o
exemplificare mult mai serioasă decât un sărut dat pe stradă...
Ce
zici de exemplul meu? Vei participa la împlinirea lui?... Vei trăi
clipa precum pretinzi sau te vei retrage în judecăţi şi
prejudecăţi, în aşteptări şi tatonări, în ascunzişuri şi
ipocrizii precum spuneai că nu ţi-e firea?
Te
căsătoreşti cu mine? Aşa de exemplu! Precum m-ai sărutat! Tot de
exemplu!... Iar dacă mâine nu ne mai place mariajul nostru divorţăm
– tot aşa spontan, fără regrete şi fără speranţe...
Deci?
Ce zici prinţul meu? Vrei să trăieşti clipa?... Această clipă?
Aurelian
(după ce inspiră şi expiră profund): Flavia! Oare nu te
pripeşti?
Flavia:
Nu! Deloc! Sper că mai trăieşti în clipă şi nu ai ieşit din
ea... Dacă ai ieşit vino să te sărut, să te aduc din nou în
prezent! (Se apropie de el şi îl sărută cu patimă, trăgându-i
uşor capul spre ea cu mâna petrecută prin părul lui.) Îţi
aduci aminte? (Îl mai sărută odată)... Sunt eu Flavia:
prinţesa ta! (Încă un sărut)... Nu mă mai recunoşti?
(Încă unul)... Hm? Cum e? Simţi acum clipa? (Încă un
sărut). Trăieşti din nou în aici şi acum?...
XII.
O nimica toată
Aurelian
(retrăgându-se uşor din îmbrăţişarea Flaviei): Ok!... Am
înţeles!... Am priceput!... Am revenit!... Sunt aici Flavia!... Ce
ziceai să facem?... A da: să ne căsătorim... Desigur! O nimica
toată... Uite: primăria este chiar aici în faţa noastră (arată
spre decorul cu clădirea administrativă), e ora 12, primarul o
fi la servici... Intrăm, îl salutăm, şi în câteva minute ieşim
căsătoriţi... Ce zici?
Flavia
(surprinsă): Ăăă... Da!... Iarăşi mai rapid decât clipa...
Ca de obicei... Eram aproape sigură că joci la cacealma şi că nu
vei dori să te căsătoreşti... Dar văd că totuşi trăieşti
precum predici... Să vedem acum dacă şi eu pot să trăiesc la
fel...
Aurelian:
Of... Bine că te-ai răzgândit... Ştiam că glumeşti... Nici
o fată până acum nu a înţeles teoria şi practica mea de
viaţă... Am sperat că poate tu...
Flavia:
Aurelian nu fi copil! Ţi-am spus că vorbesc serios! Aşa îmi
şopteşte această clipă! Ea se uită în ochii mei prin ochii tăi
şi strigă către mine: căsătorie! Căsătorie! Căsătorie!...
Prinţ! Viaţă de vis! Iubire! Plăcere! Deliciu! Dragoste!
Căsătorie!...
Aurelian:
Chiar aşa strigă? Ce ciudat: şi la mine începe să strige la
fel: căsătorie! Căsătorie! Căsătorie!... Frumuseţe! Viaţă!
Spontaneitate! Clipă! Iubire! Amor! Prezent! Vis! Dragoste!
Căsătorie...
Flavia:
Vezi: gândim la fel, vorbim la fel, simţim la fel... Suntem
făcuţi unul pentru altul...
Aurelian:
Ai dreptate! Îmi place exemplul tău! Bestial! Superb!
Încântător! Şi foarte elocvent!... Foarte bine! Hai să ne
căsătorim! Dacă tu vrei eu sunt total de acord... Intrăm chiar
acum în primărie şi ne căsătorim... Simplu! Banal de simplu!...
Deşi
ne ştim de mai puţin de o jumătate de ceas, pentru că e dragoste
la prima vedere şi pentru că viaţa este un joc şi pentru că noi
trebuie să o trăim pe deplin cu fiecare clipă a ei şi să
profităm de orice oportunitate - şi fiindcă suntem acum în faţa
primăriei, şi fiindcă eu ţi-am dat ca exemplu un sărut, şi
fiindcă voiai să-mi dai şi tu un exemplu, şi fiindcă am fost
cerut în căsătorie de o prinţesă... Sigur! De ce nu? Hai să
intrăm!...
XIII.
Rochia şi costumul
Flavia
(uşor ezitând): Prinţule?
Aurelian:
Da!
Flavia:
Stai puţin să mai chibzuim că poate ne-am intrat prea tare în
rolurile jocului spontan al dragostei de poveste. Să nu ne grăbim
cumva... Şi apoi ce căsătorie de feţe princiare o mai fi şi
aceasta dacă eu nu port rochie de mireasă şi tu măcar un costum
pe tine?
Aurelian:
Ştii ce? Ai perfectă dreptate!... Dar oare de unde să facem
noi rost de haine – tu de rochie şi eu de costum – suficient de
repede însă încât să nu dispară magia momentului şi să se
piardă prin tot felul de amăgiri trecute şi iluzii viitoare? Încât
să nu uităm să trăim pe deplin în clipa prezentă prin
participarea trup şi suflet la magica taină a căsătoriei?
Flavia:
Frumoasă observaţie!... Deci de unde oare? Vedem noi...
Improvizăm ceva!
Aurelian:
Nu-i o idee rea! Uite, de exemplu, eu oricum trebuie să mă
întâlnesc cu prietenul de care ţi-am zis că stă aici aproape. O
să împrumut de la el un costum... Îl sun şi pe primar şi
ne facem programare peste douăzeci de minute. Ai buletinul la tine?
Flavia:
Îl am... sigur că îl am! Ce s-ar face o fată fără buletinul
ei?
Aurelian:
Bun!... Deci mă duc la prietenul meu să-mi împrumute un costum
şi mă întorc cât ai clipi!
Flavia:
Frumos! Mai rapid decât clipa! Dar nu mă las nici eu mai
prejos!... Mă întorc şi eu la... la Iulia... Aoleu! Iulia...
Aurelian:
Ce e cu ea?
Flavia:
Nimic! Nimic! Îi explic ce şi cum şi va înţelege! Sper!...
Are în dulap o rochie de mireasă - e de fapt de la sora ei. Tocmai
ce a divorţat şi a vrut să scape de ea aşa că i-a dăruit-o
Iuliei, la cererea ei, fiindcă ea zicea că dacă o ţine în dulap
o vreme poate că va atrage spre sine vreun prinţ să o ceară în
căsătorie... Aşadar... Mă duc la ea şi îi cer să-mi împrumute
rochia... E o rochie superbă: cu voal şi cu tot dichisul! Sigur o
să-ţi placă...
Aurelian:
Ce romantic! Are şi voal! Deci practic nu o să te văd la faţă
decât după ce semnăm actele şi vine momentul sărutului
mirilor... Hm.... Frumos! Foarte frumos! Da!...
O
să te redescopăr, dându-ţi vălul jos, după ce suntem
căsătoriţi, ca de exemplu, şi o să ne sărutăm din nou, ca de
exemplu... Excelentă scenă!...
Şi
ştii ce? Deşi nu e moda poate ar fi bine să-mi pun şi eu pe faţă
un fel de voal... De exemplu să-mi acopăr chipul cu o eşarfă de
bandit şi să-mi pun pe cap o pălărie meseriaşă... Astfel o să
fim pe picior de egalitate şi o să facem mai palpitant momentul
căsătoriei...
Apropo:
să ştii că sunt un militant fervent pentru egalitatea în drepturi
a femeilor şi bărbaţilor... Un motiv în plus să-mi acopăr şi
eu faţa cu un fel de voal, ca şi tine...
Flavia:
Excelentă idee! Doar suntem egali în drepturi şi în
obligaţii... Şi prin urmare trebuie să avem amândoi faţa
acoperită!... Aşa rămâne!
Aurelian:
Bine!... Atunci hai să ne grăbim!... Dar ce zic? Mai bine
alergăm, ca să ajungem mai repede, să trăim clipa şi să
întrecem clipa: amândoi mai repezi decât clipa! Ce zici?
Flavia:
Bine alergăm! Ne reîntâlnim aici în douăzeci de minute...
Trăieşte clipa prinţul meu!
Aurelian
(se apropie de ea şi o sărută): Trăieşte clipa prinţesa
mea!... (Amândoi pornesc în aceeaşi direcţie (spre partea din
spate stânga a scenei). Când mai să iasă din scenă Flavia se
prinde că aleargă în direcţia greşită...)
Flavia:
Ups... Stai că eu merg în direcţia opusă... Hai pa! (Îl
mai sărută odată în grabă.)
Aurelian:
Pe curând prinţesa mea!
(Aurelian
iese din scenă în fugă.)"
Mireasă din întâmplare – Radu Lucian Alexandru – carte pdf:
http://calatorieprinconstiinta.files.wordpress.com/2013/04/mireasa-din-intamplare-radu-lucian-alexandru.pdf
http://calatorieprinconstiinta.files.wordpress.com/2013/04/mireasa-din-intamplare-radu-lucian-alexandru.pdf
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Cuprins
Etichete
- Carte PDF (10)
- dragoste (6)
- iubire (6)
- Carte online (5)
- Hermeneutica indefinitului (5)
- Clipe Cuvântate (4)
- Mireasă din întâmplare (4)
- Radu Lucian Alexandru (4)
- Scena timpului (4)
- Versuri despre poezie (4)
- teatru (4)
- Meditaţia roboţilor (3)
- viaţă (3)
- clipă (2)
- cununie (2)
- căsătorie (2)
- joc (2)
- pagini (2)
- semne (2)
- sensuri (2)
- surpriză (2)
- A scrie poezii (1)
- Acum (1)
- Aici (1)
- Albinuţa (1)
- Apreciere (1)
- Armonie (1)
- Atingere (1)
- Autoare (1)
- Barza (1)
- Beatitudine (1)
- Bucurie (1)
- Bunătate (1)
- Cerbul (1)
- Compasiune (1)
- Comunicare (1)
- Comuniune (1)
- Cultivare (1)
- Cum? (1)
- Cuvinte (1)
- Cuvântarea (1)
- Dans (1)
- Dăruire (1)
- Esenţă de cuvânt (1)
- Exaltare (1)
- Extaz (1)
- Fantezie (1)
- Fericire (1)
- Fiinţare (1)
- Fluturii (1)
- Fără amintire (1)
- Iată (1)
- Iepuraşul (1)
- Iertare (1)
- Inspiraţie (1)
- Jocul semnelor (1)
- Lebăda (1)
- Linişte (1)
- Loterie (1)
- Mulţumire (1)
- Mărturisire (1)
- Omul (1)
- Ordinea sensului (1)
- Papagalul (1)
- Plăcere (1)
- Poezia timpului (1)
- Poză (1)
- Premiere (1)
- Preţuire (1)
- Prietenie (1)
- Prinţul şi prinţesa (1)
- Privire spre fugă (1)
- Păpădie (1)
- Revigorare (1)
- Rândunica (1)
- Scribd (1)
- Sensualitate (1)
- Senzaţie (1)
- Simpatie (1)
- Susţinere (1)
- Temporaritate (1)
- Temă (1)
- Totul este totul (1)
- Veselie (1)
- Veveriţele (1)
- Video (1)
- Viermii (1)
- Virtual (1)
- Vorbire (1)
- Vrabia (1)
- Youtube (1)
- armonizare (1)
- atingeri (1)
- comedie (1)
- conştiinţă (1)
- cosmos (1)
- cântece (1)
- căţeluşul (1)
- dansuri (1)
- definiţia (1)
- existenţa (1)
- fapte (1)
- filosofie (1)
- idealism (1)
- imagini (1)
- legende (1)
- lumini (1)
- meditaţie (1)
- metafizica (1)
- mişcarea (1)
- nume formale (1)
- pisica (1)
- poeme (1)
- poezie (1)
- porumbelul (1)
- rege (1)
- regină (1)
- repetare (1)
- roboţi (1)
- sunete (1)
- taurul (1)
- urme (1)
- vaca (1)
- visul gândirii (1)
- zambete (1)
- Împlinire (1)
- Împăcare (1)
- Încântare (1)
- Întâlnire (1)
- întâmplare (1)
- întâmplarea (1)
- ştiinţa (1)
- Ţel (1)
Radu Lucian Alexandru - Carti PDF - download
Search
Cele mai citite:
-
" Mireasă din întâmplare Personaje: Iulia Flavia Carta, Flavia Felice, Aurelian Lovius, Aurelian Maximus, Delia, Mirela...
-
Nu am vorbit, nu m-am agitat, nu am meditat, doar am stat şi am aşteptat să treacă Vremea... Şi ce frumos a tre...
-
Mireasă din întâmplare - o piesă de teatru despre viaţa trăită în clipă prin joc de prinţ şi de prinţesă; despre dragostea spontană a unui r...
-
30.05.2012; 13.55 " Cuvintele Cuvântul meu mă îndeamnă la tăcere şi vorba mea îmi sugerează că în melodie e m...
-
20.12.2012; 21:31 " Încântare Când te privesc pe tine privesc o încântare, când te ascult pe tine aud o chema...
-
Meditaţia roboţilor – o piesă de teatru despre meditaţie, roboţi, oameni, relaxare, alimentare, luptă, provocare, virginitate, sex, m...
-
„- Corupţia distruge dreptatea în ţară, Şpaga adună hoţii în primării, În guvern se risipeşte avuţia naţională… De unii ce nu ...
-
Cum intră Filosofia în Cetate? Sub ce formă Poezia prinde viaţă? Unde se ascunde Misterul? Şi Magia cine o cunoaşte? ...
-
Mi-e dulce gura ta Ioana şi buzele tale nu le mai pot uita... De ce-ai plecat din viaţa mea Ioana? Vino înapoi la mine, ...
-
Nu mai pot trăi fără ea, fără Antonia, fără iubirea mea... M-a vrăjit, m-a dansat şi m-a cucerit: - Antonia să nu mai plec...
Cărţi PDF pt. download
Profil Google Plus
Contact
E-mail, Google Talk:
radu.lucian.alexandru@gmail.com
ID Messenger:
radu_lucian_alexandru@yahoo.com
radu.lucian.alexandru@gmail.com
ID Messenger:
radu_lucian_alexandru@yahoo.com