29.12.2012;
20:04
Vorbele nu vorbesc,
vorbele dansează,
vorbele nu gândesc,
vorbele visează...
Cuvintele nu doresc,
cuvintele dansează,
cuvintele nu şoptesc,
cuvintele visează...
Semnele nu citesc,
semnele dansează,
semnele nu zidesc,
semnele visează...
29.12.2012;
20:35
Dincolo de literă şi
de al ei cuvânt
e o limpezire de sens
care răsare –
ce luminează, prin
clipă şi prin gând,
clarul de emoţie spre
întruchipare...
Poetul ştie ce face
când adună
în versurile lui
întâmplarea,
el ştie să se joace
când răsună
prin vorbele lui
cuvântarea...
Poetul ştie ce spune
când se ascunde
prin lumi paralele cu
repetarea...
El ştie de unde
pătrund prin secunde
cântecul, dansul şi
fiinţarea...
29.12.2012;
21:08
Prin poezie poetul ne
arată
aşa precum e lumea
aşezată,
iar cei ce cred în
vorba lui
pot să atingă vraja
cerului...
Prin versul său el ne
dezleagă
privirea să ne fie
întreagă,
iar cei ce văd prin
ritmul lui
pot să atingă taina
zborului...
Prin a lui rimă caldă,
potrivită,
el ne surâde acum şi
ne invită
să ne luminăm chipul
cu o melodie
şi viaţa câmpului cu
o păpădie...
Poetul e magic prin
stele ce cântă,
prin noaptea lui
florile se odihnesc,
poezia prin vorbe seara
o descântă
vrăjind iarăşi lumea
spre al său firesc...
30.12.2012;
19:47
Când se gată ce ai de
spus?
Temporar...
Când merg stelele la
apus?
Temporar...
Cum se îndulceşte
poezia?
Temporar...
Cum se înverzeşte
glia?
Temporar...
Cât durează
fericirea?
Temporar...
Cât ne ţine
amintirea?
Temporar...
30.12.2012;
20:14
Poezia este chip de om
şi dacă o cauţi vei
găsi portrete,
melodia este glas de
pom
şi dacă o auzi vei
simţi poete...
Poezia e un fel de
prezentare,
de ieşire în lume
printre cuvinte,
cântarea ei e o
sărbătoare
dorită de iubirea din
minte...
Poezia este umbră de
întâlnire
ascunsă sub tonalităţi
mişcătoare,
recitarea ei e joc de
rătăcire
către ciocolată şi o
scriitoare...
Şi mai orice poate fi
poezia,
chiar şi tăcere,
chiar şi provocare,
dar mai presus de toate
ea e erezia
de a vorbi dulceţuri
cu o autoare...
Poezia este chip de om
şi dacă o cauţi vei
găsi portrete,
melodia este glas de
pom
şi dacă o auzi vei
simţi poete...
30.12.2012;
20:54
Acesta este poetul,
acesta este cuvântul,
aceasta este litera,
acesta este gândul,
aceasta este poezia...
Şi ea, domnilor,
e poeta...
(Iar ce se vede în
poză
este fantezia
mişcându-şi
silueta...)
30.12.2012;
21:53
Îmi premiez toţi
prietenii
cu această poezie
în care scrie
că ei sunt mari
creatori
şi că au talent şi
magie;
că ei sunt autori
de vorbe multe şi
poveşti,
de proze scurte
şi de romane lumeşti
descrise frumos prin
saloane...
uneori scrise,
alteori doar prezentate
prin viu glas spre a fi
ascultate
în treacăt şi a fi
uitate...
sau spre a fi reţinute
ca având aromă de
poezie
creată natural
de toată viaţa ce
ştie să fie...
Îi premiez pe toţi
fără deosebire
căci şi ei m-au
premiat pe mine
cu a lor prezenţă şi
povestire,
cu a lor eseuri şi
gânduri încercate
prin poezii fără de
versuri,
prin baruri şi
universuri
de timpuri cu chef de
întâlnire,
de cuvântare şi
filosofare
prin argument şi
mărturisire,
prin exemple şi
comparaţii de valoare
şi prin a lor
exprimare...
Premiile acestea
sunt bune de aşezat la
loc de cinste:
sunt premii de pus spre
păstrare,
colectate încă din
copilărie
prin existenţă văzută
în proză,
prin viaţă trăită
în poezie
citită printre jucării
şi printre fiinţe
inspirate
să fie sursă de
versuri
şi amintiri de
sensuri,
printre lumi
îngândurate
şi forme de realitate
descoperite de la
început
şi trăite la fiecare
întâlnire
cu viaţa aceasta ce
trece prin fire...
30.12.2012;
22:59
Iată cum trec vorbele
la întâmplare
prin această lume
uitată în repetare
de „a”, de „o”,
de „ce”, de „orice”:
de orice literă şi de
cuvânt,
de orice sens trecut
prin gând...
Iată cum vin vorbele
prin întâmplare
în acest spaţiu de
semne în reluare
de „u”, de „r”,
de „f”, de „v”,
de toate jocurile
trecute prin vorbe,
de toate versurile
văzute prin slove...
Iată-l pe „iată”
cum se ştie rescrie,
iată-l pe „cum”
cum produce magie,
iată-l pe „d”, pe
„g”, pe „m”, pe „i”,
iată cuvântul pe
care-l poţi rosti:
el e cel ce se repetă
pentru a vorbi...
Şi iată cum atunci
când vorbim
lăsăm urme ştiute şi
le regăsim
spre a le repeta mereu
prin mişcare
şi a ne minuna de
această întâmplare...
Iată poezia: un joc al
repetării
de silabe împerecheate,
de silabe încrucişate,
de silabe întâmplate
prin silabe îmbrăţişate...
Iată poezia: un loc al
întâmplării,
un spaţiu al
cuvintelor puţine,
camuflate printre
litere şi versuri depline...
Iată poezia: o poveste
fără de sfârşit,
o vrajă nestinsă prin
timp ispitit
să se oprească în
clipa ce a revenit..."
-
Extras din cartea "Versuri despre poezie" - autor Radu
Lucian Alexandru:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu